Rusia atacă Ucraina | Aleksandr Lukașenko: Trupele noastre nu iau parte la această operaţiune

Publicat: 24 feb. 2022, 11:49, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Rusia atacă Ucraina | Aleksandr Lukașenko: Trupele noastre nu iau parte la această operaţiune

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că forţele armate din Belarus nu iau parte la operaţiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, a informat agenţia de presă Belta, citată de Reuters şi France Presse.

Serviciul de grăniceri al Ucrainei a anunţat mai devreme că trupele ruse au atacat Ucraina din Belarus, precum şi din Rusia cu asistenţă belarusă în jurul orei locale 5 dimineaţa.

“Trupele noastre nu iau parte la această operaţiune”, a precizat Lukaşenko în timpul unei reuniuni cu şefii armatei sale.