Toni Petrea, înaintea meciului cu FC Argeș: “Trebuie să ne trezim, dacă vrem să mai sperăm la locul 1” (Video)

Publicat: 02 mart. 2022, 16:07, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Toni Petrea, înaintea meciului cu FC Argeș: “Trebuie să ne trezim, dacă vrem să mai sperăm la locul 1” (Video)

Antrenorul echipei FCBS, Anton Petrea, a susținut, o conferinţă de presă, miercuri, în care a prefațat meciul cu FC Argeş, din etapa a 29-a din Liga 1.

El a menţionat că are contract până la finalul sezonului şi s-a arătat deranjat că se zvonește cine ar urma să-i ia locul.

 „Va fi o deplasare complicată. Un meci greu, ţinând cont şi de starea terenului de acolo. Noi trebuie să ne revenim, pentru că am avut un joc mai puţin bun, cu un rezultatul nefavorabil etapa trecută. Am discutat cu echipa ceea ce nu a mers şi sperăm ca la jocul de mâine seară lucrurile să stea altfel. Sper că vom reuşi să câştigăm. Vom avea o partidă foarte grea. Din punctul meu de vedere, doar ultimul joc m-a nemulţumit. Trebuie să ne trezim, dacă vrem să mai sperăm la locul 1.

 Trebuie să schimbăm atitudinea şi să considerăm că avem un meci foarte greu şi să-l tratăm ca atare. Trebuie să intrăm hotărâţi să câştigăm. S-au pierdut ceva puncte, şansele noatre s-au redus, vom vedea dacă mai reuşi să micşorăm distanţa. Eu mă gândesc doar la ce am de făcut, cu nu am discutat cu nimeni în privinţa viitorului meu. Am contract până la finalul sezonului, nu ştiu dacă voi rămâne sau nu, nu ştiu de ce se discută asta după un singur meci pierdut”, a declarat Petrea.

Tehnicianul a subliniat că a observat o autosuficienţă a jucătorilor în timpul meciurilor. „Jucătorii trebuie să se gândească doar la joc şi la antrenamente, nu la altceva. Coman a fost răcit, dar e ok, probabil că ritmul de joc e dificil, sper să revinâ cât mai curând, se pregăteşte foarte repede. Nu ştiu dacă patronul a discutat cu jucătorii după meciul cu Farul.  Nu cred că există debandadă la echipă, vo face totul ca la ora meciului să fim pregătiţi sută la sută. Este un moment dificil, s-a mărit distanţa de puncte, dar dacă ne uităm strict pe rezultate a fost o serie lungă fără înfrângeri, dar asta se uită repede. Am observat o autosuficienţă în timpul jocurilor, deşi la antrenamente dau totul. Trebuie să se gândească la următorul pas, nu doar că sunt la nivelul ăasta. Fotbalul este un sport de echipă în care trebuie să te adaptezi, să creşti”.

FCSB va evolua, joi, în deplasare, cu FC Argeş, de la ora 21.00, în etapa a 29-a, penultima a sezonului regulat din Liga 1.