Elveția dezvăluie pentru prima dată valoarea activelor rusești pe care le-a înghețat ca urmare a invaziei declanșate în Ucraina. Guvernul din țara Cantoanelor a spune că blocat active rusești vizate de sancțiuni în valoare de șase miliarde de dolari.
Este posibil ca această cifră să crească, a declarat Erwin Hollinger, oficial al Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice. A precizat că printre activele îngheţate se află şi mai multe proprietăţi imobiliare folosite ca resorturi turistice.
Elveția este o destinație populară printre oligarhii ruși pentru depozitarea averilor.
Anterior, Asociaţia bancherilor elveţieni a estimat că băncile au în conturile lor active ruseşti în valoare de până la 213 de miliarde de dolari. Însă nu toate sunt supuse sancțiunilor.