Donețk ar putea cere alipirea la Rusia

Publicat: 30 mart. 2022, 11:30, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Donețk ar putea cere alipirea la Rusia

Republica autoproclamată Donețk ar putea cere alipirea la Rusia, spune Denis Pușilin – președinte al acestei Republici. El a adăugat că aspirația putea fi observată încă din 2014.

Pe de altă parte, teritoriul separatist Lugansk, a cărui independenţă a fost recunoscută de Moscova, ar putea organiza în curând un referendum asupra aderării la Rusia, a declarat duminică liderul separatist local Leonid Pasecinik, potrivit Reuters.

La două zile după ce regiunea separatistă Lugansk a anunțat  referendumul privind aderarea la Rusia, Donețk calcă pe urmele acesteia. „În ce privește alipirea la Federația Rusă, dorința și aspirația pot fi observate clar încă din 2014, dorința de a fi în Rusia”, a spus Pușilin, citat de agenția de presă a așa-zisei republici.

„Acum, însă, principalul obiectiv, este preluarea granițelor constituționale ale republicii. Apoi vom hotărî acest lucru”, a mai adăugat liderul cvasi-statului.

Cetățenii ar putea fi chemați la un referendum

Cetățenii care locuiesc în provincia Luhansk, aflată în estul Ucrainei, ar putea fi chemați la un referendum privind aderarea la Rusia. Declaraţia a fost făcută de liderul separatist local Leonid Pasechnik, potrivit BBC News.

În februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că recunoaşte independenţa celor două regiuni separatiste din sud-estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, pentru a oferi o „cooperare legată de apărare”.„Cred că într-un viitor apropiat, un referendum va avea loc pe teritoriul republicii (autoproclamate Lugansk), în cadrul căruia poporul îşi va exercita dreptul constituţional absolut şi îşi va exprima opinia cu privire la aderarea la Federaţia Rusă”, a declarat Pasecinik, citat de agenţiile de presă ruse.