Gabriela Firea a anunțat prelungirea programului pentru cuplurile infertile!

Publicat: 12 apr. 2022, 19:30, de Eliza Popa, în SOCIAL , ? cititori
Gabriela Firea a anunțat prelungirea programului pentru cuplurile infertile!
Gabriela Firea

Gabriela Firea (PSD), ministrul Familiei, a anunțat că programul ”Fii o şansă” pentru cuplurile infertile va continua. Astfel, procedura de fertilizare in vitro va fi decontată cu 4.000 de euro. În program se pot înscrie femeile cu vârste între 25 şi 45 de ani, care nu pot avea copii.

„Prelungirea programului ”Fii o şansă” pentru cuplurile infertile înseamnă decontarea preţului întreg pentru procedura de fertilizare in vitro. (…) Programul a funcţionat cu rezultate bune în Bucureşti, unde s-au născut 556 de copii după o mie de astfel de proceduri”, a declarat Gabriela Firea.

Aceasta a precizat că proiectul se află pe circuitul de avizare, fiind realizat de Ministerul Familiei, împreună cu Ministerul Sănătăţii.

Cum se vor face decontările

Decontările se vor face în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Suma decontată pentru o procedură e de 4.000 de euro, în lei, la cursul zilei. Condiţiile cred că sunt foarte bune, pentru femei între 25 şi 45 de ani”, a continuat Firea.

Ministrul a mai spus că numărul procedurilor nu e condiționat, totul bazându-se doar pe recomandarea medicală.

Gabriela Firea a precizat apoi că în două – trei luni se vor face primele decontări.