Justin Trudeau a vizitat Ucraina la Irpin, în apropiere de Kiev

Publicat: 09 mai 2022, 06:00, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Justin Trudeau a vizitat Ucraina la Irpin, în apropiere de Kiev

Premierul canadian Justin Trudeau s-a deplasat duminică la Irpin, la aproximativ 40 de kilometri nord-vest de Kiev, oraş devastat de luptele intense dintre armatele ucraineană şi rusă, înainte de ocuparea acestuia în martie de către ruşi, a anunţat primarul oraşului, relatează AFP.

”(Justin Trudeau) a venit la Irpin pentru a vedea cu ochii săi toate ororile pe care ocupanţii ruşi le-au făcut oraşului nostru”, a scris Aleksandr Markuşin pe Telegram.

Vizita lui Justin Trudeau în Ucraina nu a fost anunţată. ”Premierul se află în Ucraina pentru a se întâlni cu preşedintele Zelenski şi a reafirma sprijinul nostru neclintit pentru poporul ucrainean”, au indicat serviciile premierului canadian.

Primarul Markuşin a ţinut să ”mulţumească sincer” premierului canadian pentru ”sprijinul pe care Canada îl oferă astăzi Ucrainei”.

”Credem în continuarea cooperării între ţările noastre în reconstrucţia oraşelor ucrainene după victoria noastră”, a spus el.

Oraşul Irpin a fost scena unor lupte grele între ruşi şi ucraineni în primele zile ale invaziei ruse, la sfârşitul lunii februarie.

Armata rusă a preluat rapid controlul asupra acestui oraş, care avea 60.000 de locuitori înainte de război, apoi l-a ocupat pe parcursul lunii martie.