Traian Berbeceanu, validat în funcția de prefect al Capitalei

Publicat: 22 oct. 2020, 23:07, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Traian Berbeceanu, validat în funcția de prefect al Capitalei
Traian Berbeceanu / Facebook

Traian Berbeceanu a fost numit prefect al Capitalei. Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Domnul Berbeceanu Traian exercită, cu caracter temporar, în condițiile legii, funcția publică de prefect al municipiului București”, se arată în hotărârea de guvern.

Premierul Ludovic Orban a anunțat miercuri dimineață că prefectul municipiului București, Gheorghe Cojanu, va fi schimbat din funcție, Traian Berbeceanu fiind printre posibilii candidați.

Gheorghe Cojanu a făcut, duminică seara la Digi24, o serie de declarații neclare în legătură cu rata de infectare din București și nu știa care este numărul de infectări în Capitală. El a spus că era la cumpărături duminică și nu a văzut bilanțul oficial al Guvernului privind numărul de îmbolnăviri, decese și rata de răspândire a noului coronavirus.

Și președintele Klaus Iohannis a reacționat, luni, și a spus că „Atitudinea Prefectului Capitalei și modul în care acesta a reacționat sunt inacceptabile și nu trebuie să rămână fără urmări”.