Sondaj: Patru din cinci ucraineni refuză orice concesii pentru a semna pacea cu Rusia

Publicat: 31 mai 2022, 14:20, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Sondaj: Patru din cinci ucraineni refuză orice concesii pentru a semna pacea cu Rusia

Majoritatea locuitorilor din regiunile vestice și centrale ale Ucrainei nu susțin semnarea unui tratat de pace cu Rusia, dacă acesta prevede concesii teritoriale din partea Ucrainei. Acest lucru este evidențiat de rezultatele unui sondaj realizat de Fundația pentru Inițiative Democratice, citat de agenția ucraineană de știri Ukrainska Novini.

În timpul sondajului, respondenților li s-a adresat următoarea întrebare: „În contextul ostilităților, au loc negocieri pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina. În acest sens, ce măsuri ale autorităților ucrainene ați sprijini personal în schimbul consimțământului Federației Ruse de a opri agresiunea?”

78% dintre respondenți au declarat că nu sunt pregătiți să susțină nicio concesie din partea autorităților, în schimbul încetării ostilităților.

Doar 2% dintre respondenți sunt gata să recunoască independența așa-numitelor republici populare formate în Donbas în 2014.

De asemenea, 2% dintre respondenți sunt de acord cu recunoașterea Crimeii ocupate ca parte a Rusiei, în schimbul încetării ostilităților și semnării unui tratat de pace.

Aproximativ 11% au considerat că este dificil să dea un răspuns.

Aproximativ 2% dintre ucraineni ar fi de acord să reia furnizarea apei în Crimeea ocupată, dacă Rusia ar cere acest lucru în schimbul păcii.

Sondajul a fost realizat în perioada 7 mai – 15 mai 2022, fiind intervievate față în față 1.000 de persoane din regiunile Volîn, Transcarpați, Ivano-Frankivsk, Lviv, Rivne, Ternopil, Cernăuți, Vinnița, Kirovohrad, Hmelnițki și Cerkasy. Marja de eroare este de cel mult 2,2%.