Chimcomplex câştigă procesul cu compania Amerocap

Publicat: 07 iun. 2022, 09:30, de Ziarul Puterea, în ECONOMIE , ? cititori
Chimcomplex câştigă procesul cu compania Amerocap

Curtea de Apel Bacău a respins, prin decizie definitivă, pretenţiile Amerocap faţă de Chimcomplex privind comisionul de succes al tranzacţiei de achiziţie a activelor Oltchim, informează, luni, producătorul şi furnizorul de substanţe chimice.

„Soluţia victorioasă împotriva Chimcomplex anunţată triumfal de către compania Amerocap la data de 22.06.2021 a fost reformată de către Curtea de Apel Bacău care, prin decizie definitivă, a respins ca nefondate pretenţiile Amerocap privind comisionul de succes al tranzacţiei de achiziţie a activelor Oltchim. „Soluţia pe scurt: I. Respinge apelul declarat de reclamanta-apelantă AMEROCAP LLC, ca nefondat. II. Admite apelul declarat de pârâta-apelantă SC CHIMCOMPLEX SA. Modifică în parte sentinţa apelată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 dolari americani echivalent în lei şi accesoriile aferente, ca nefondat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Decizia a fost pronunţată la 3 iunie 2022.””, se arată într-un comunicat al companiei remis AGERPRES.

În urmă cu un an, Tribunalul Bacău a dat câştig de cauză, în primă instanţă, fondului de investiţii Amerocap în procesul intentat Chimcomplex şi a obligat proprietarul Oltchim să plătească americanilor peste două milioane de dolari, anunţa pe 21 iunie 2021 portalul instanţei.

Compania precizează că în prezent instanţa de apel a clarificat situaţia reală a raporturilor dintre părţi, infirmând implicit alegaţiile Amerocap care susţinea: „caracterul abuziv, incorect din punct de vedere contractual şi legal al rezilierii contractului nostru de către Chimcomplex, recunosc în mod direct validitatea pretenţiilor noastre cu privire la sumele substanţiale pe care ni le datorează Chimcomplex şi implicit a rolului determinant pe care compania noastră l-a avut în tranzacţia ce a vizat achiziţia de către Chimcomplex a activelor Oltchim”.

„În realitate, s-a dovedit ca Amerocap nu a avut capacitatea şi ştiinţa de a finaliza contractul încheiat cu Chimcomplex, situaţie în care, graţie unor amânări providenţiale, sarcina a fost preluata de Delloitte Londra, care, într-un efort comun cu echipa Chimcomplex, in extremis, a dus-o la bun sfârşit. În condiţiile în care instanţa de fond a perceput eronat rezultatul colaborării cu Amerocap, am fost constrânşi să investim timp şi energie pentru a releva corecta realitate, înlăturând efectul „iniţiativei” venite din partea unor foşti colaboratori ai companiei cu intenţia de a încasa sume complet nedatorate. Încrederea noastră în justiţia română a fost confirmată, duelul judiciar fiind tranşat cu corectitudine de instanţa de apel. Strategia dosarului de apel a fost condusă de Preşedintele Consiliului de Administraţie, domnul Ştefan Vuza, împreună cu avocaţii Bulboacă şi Asociaţii, Lazarovici şi Asociaţii, Florin Vrânceanu şi Marius Brănici” , se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Chimcomplex îşi va respecta, ca şi până în prezent, toate angajamentele asumate precum şi relaţiile cu partenerii şi colaboratorii săi, însă va depune toate eforturile pentru a respinge orice încercare de această natură, prin care foşti colaboratori sau manageri, încearcă să obţină de la companie sume necuvenite.

Chimcomplex Borzeşti a achiziţionat în anul 2018 activele viabile ale combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie chimică cu o tradiţie de aproape 70 de ani, în anul 2021 înregistrând o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.