„Unii dintre vecinii noștri tind să uite că suntem o putere nucleară”, declară un lider de-al lui Putin

Publicat: 26 iun. 2022, 08:00, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
„Unii dintre vecinii noștri tind să uite că suntem o putere nucleară”, declară un lider de-al lui Putin

Bomba atomică a Rusiei e mereu adusă în discuție. Care mai de care dintre puternicii Moscovei o vehiculează prin fața Occidentului, dar și a țărilor vecine cu Rusia. Cum li se pare unora că UE, NATO sau SUA țin prea mult și prea flagrant partea Ucrainei, cum încep amenințările cu bomba atomică.

O astfel de declarație vine și din partea unui decan de vârstă al senatorilor lui Putin, Andrey Klimov, care spune pentru Corriere della Sera: „Unii dintre vecinii noștri tind să uite că suntem o putere nucleară. Cu siguranță nu este dorința noastră de a distruge lumea, și nu o vom face niciodată. Este un mod de a sublinia că avem multe instrumente pe care putem să ne folosim. În politică există relații de putere. Și e greșit să-l ameninți și să-l superi pe cel care are bombe nucleare”.

Andrey Klimov este decanul de vârstă al Partidului Rusia Unită și are 70 de ani. Rusia Unită (rusă: Единая Россия, Edinaia Rossia) este un partid politic din Rusia. În prezent este cel mai puternic partid din Rusia.

La alegerile prezidențiale din 2008, Rusia Unită l-a susținut pe Dmitri Medvedev în cursa pentru funcția de președinte, pe care a și obținut-o. Actualul președinte al Rusiei, Vladimir Putin este acum lider al partidului și a redevenit șeful Rusiei după alegerile din 2012.