Marcel Ciolacu: PSD a dat un vot în unanimitate pentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii

Publicat: 06 iul. 2022, 15:46, de Aurel Drăgan, în POLITICĂ , ? cititori
Marcel Ciolacu: PSD a dat un vot în unanimitate pentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii

Conducerea Partidului Social Democrat a dat un vot în unanimitate pentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii, a anunţat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu.

„Am decis, împreună cu colegii, că înlocuitorul în acest moment al domnului Adrian Chesnoiu este fostul ministru Petre Daea, un om cu experienţă şi un om care nu trebuie să înveţe ministerul şi problemele pe care le au agricultorii şi fermierii, un patriot foarte iubit de toţi cei care activează mai ales în agricultură. Mă bucur că toţi colegii – a fost ca pe vremuri, vot în unanimitate în interiorul partidului ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României. Cu această nominalizare vom merge la premier, după care cunoaşteţi procedurile”, a declarat Ciolacu, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.

El a precizat că au existat patru propuneri pentru această funcţie.

Pe 28 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de hotărâre pentru ridicarea imunităţii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, cu 251 de voturi ‘pentru’ şi 25 ‘împotrivă’. Anterior, în data de 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu, ministru al Agriculturii. Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.