Atac sângeros la Nisa: Una dintre victime a fost decapitată

Publicat: 29 oct. 2020, 11:30, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Atac sângeros la Nisa: Una dintre victime a fost decapitată
Agenți de poliție Franța / sursa: Pixabay

Un posibil atac terorist a avut loc la Nisa. Cel puțin doi oameni au murit iar alți câțiva au fost răniți în timpul unui atac cu armă armă, conform France24.

UPDATE. În total au fost ucise trei persoane. O femeie a fost decapitată.

Suspectul a atacat cu cuțitul, într-o catedrală din Nisa, mai multe persoane. Primarul orașului francez a anunțat că atacul pare a fi unul de natură teroristă. Forțele de ordine au reușit să-l rețină pe agresor.

Primarul oraşului Nisa, Christian Estrosi, spune că atacul ar putea fi unul de natură teroristă, acesta susținând că suspectul tot repeta sintagma ”Allah akbar”. Conform edilului, atacul ar fi avut loc în interiorul sau în apropierea bisericii Notre-Dame de pe bulevardul Jean Medecin, principala arteră comercială din oraş.

Poliţia l-a reţinut pe atacator care se află în prezent internat într-un spital, conform Reuters și Agerpres.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, ar urma să se deplaseze la Nisa.

Știrea inițială

Una dintre victime a fost decapitată.

În urmă cu două săptămâni, la Paris un profesor a fost decapitat în plină pe stradă. Acesta le arătase elevilor caricaturi cu profetul Mohamed.

Atacul terorist de la Paris a fost comis de un tânăr rus cecen de 18 ani, născut la Moscova, care nu era luat în evidențe ca fiind radicalizat.