Partida cu U Craiova 1948 îi dă bătăi de cap lui Dan Petrescu: “Nu îmi doream să vină acest meci”

Publicat: 23 iul. 2022, 20:39, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Partida cu U Craiova 1948 îi dă bătăi de cap lui Dan Petrescu: “Nu îmi doream să vină acest meci”

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu (54 de ani), s-a arătat îngrijorat de meciul contra celor de la U Craiova 1948

Tehnicianul s-a arătat îngrijorat de vremea caniculară, dar și de calitățile jucătorilor echipei oltene.

Tot timpul e presiune, sunt conștient că avem nevoie de victorii. Nu îmi doream să vină acest meci din mai multe motive – căldură, deplasare și probleme de lot. Trebuie să jucăm, dar sper să nu pățească nimeni nimic. Mie îmi e cam frică. Poate numai la Mondialul din 94 a mai fost căldura asta. După meci, doctorul ne cântărea și spunea că pierdem 4 kilograme pe meci. 

Craiova a făcut o echipă mult mai competitivă. Au ambiții mari, îl respect pe patron. E și el lângă echipă. Toți își doresc victoria. După cum au jucat cu Farul, au ambiții mari cu CFR Cluj. Marius Croitoru a avut rezultate bune cu noi, trebuie să vadă că nu e ușor să antreneze mai multe echipe. E un antrenor care știe ce face”, a declarat Dan Petrescu, sâmbătă, la conferința de presă premergătoare partidei cu U Craiova 1948.

Meciul U Craiova 1948 – CFR Cluj este programat duminică, 24 iulie, de la ora 16:00, într-o partidă din etapa a 2-a a Superligii.