Premierul: Este nevoie de mai multă comunicare şi prezentare pentru a creşte numărul rezerviştilor voluntari

Publicat: 07 aug. 2022, 06:01, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Premierul: Este nevoie de mai multă comunicare şi prezentare pentru a creşte numărul rezerviştilor voluntari

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat sâmbătă că, din discuţiile avute cu factorii responsabili, este nevoie de „mai multă comunicare şi prezentare” privind cariera de rezervist voluntar în Armata României pentru a creşte numărul celor care doresc să aplice în vederea obţinerii acestui statut.

„Din discuţiile avute, primul demers, pe primul proiect de lege, numărul a fost absolut mic, faţă de estimările pe care le aveam la vremea respectivă. S-au produs modificările legislative în sensul motivării celor care ar putea să opteze pentru un astfel de demers. Din ceea ce am înţeles, în momentul faţă există un număr de 3 – 4 ori mai mare decât cel ce se realizase în faza primei forme a legii. El nu şi-a atins obiectivul şi, probabil, din ceea ce am discutat, este nevoie de mai multă comunicare şi mai multă prezentare a tot ceea ce înseamnă un astfel de demers, care sunt activităţile, care sunt, practic, modalităţile de a putea să te înscrii pentru un astfel de statut”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă la sediul Consiliului Judeţean Vrancea, întrebat dacă demersurile derulate până acum de autorităţi şi-au atins ţinta în privinţa rezerviştilor voluntari.

Şeful Executivului a participat sâmbătă la ceremonia comemorativă de la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti şi, ulterior, a avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, cu prefectul judeţului şi cu mai mulţi primari vrânceni.