Recolta de cereale a Rusiei, sub estimări. Ce pregătește Kremlinul

Publicat: 09 aug. 2022, 14:15, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Recolta de cereale a Rusiei, sub estimări. Ce pregătește Kremlinul
Când se pune grâul la încolțit de Sf. Andrei?

Producția de cereale a Rusiei se anunță mai mica, în acest an, față de cât se așteptau autoritățile, iar, mai mult, în unele zone, s-a și întârziat cu recoltatul din cauza precipitațiilor.

Ministrul Agriculturii, Dmitri Patrushev, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute, că recolta nu se ridică nici pe departe la nivelul așteptărilor. Inițial, autoritățile de la Moscova avansau pentru acest an o producție de 130 milioane tone de cereale, comparativ cu 121,4 milioane de tone, anul trecut, din care 50 de milioane de tone de cereale ar fi urmat să fie exportate sau cel puțin așa promiteau oficialii ruși.

În ultimul sezon de comercializare, livrările la export au atins 38.9 milioane de tone de cereale, din care 33  milioane de tone de grâu. Acum, ministrul lasă să se înțeleagă că este posibilă o „revizuire” a planurilor de export, ceea ce ar putea să aibă, de asemenea, „un impact negativ asupra pieței mondiale a cerealelor”.

Un prim pas constituie instituirea unor taxe la export mai mari de la 10 august, care în cazul grâului vor fi mai ridicate cu 13%, potrivit agrarheute.