Devine masca obligatorie în spațiile deschise în toate județele? Ce spune premierul

Publicat: 02 nov. 2020, 17:47, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Devine masca obligatorie în spațiile deschise în toate județele?   Ce spune premierul

Premierul Ludovic Orban a anunțat, luni seară, că masca va deveni obligatorie în spațiile deschise în toate județele care au rata de infectare mai mare de 1,5 la mia de locuiori.

O astfel de decizie ar urma să fie luată în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Joi, decizia ar urma să fie transpusă în Hotărâre de Guvern.

Tot în ședința CNSU de la ora 19.00 urmează să fie actualizată și lista cu țările din care dacă revi în România vei fi obligat să stai în carantină.

„Va fi un proiect de hotărâre a CNSU în care vom actualiza lista țărilor și vom propune introducerea portului măștii în spații deschise în toate județele. Nu se va mai face diferențierea pe localități, ci pur și simplu vom introduce obligația portului măștii în județele care depășesc rata de infectare de 1,5 la mie”, a declarat Ludovic Orban.

El a spus că o eventuală măsură privind închiderea parcurilor pe timpul nopții încă este evaluată de către autorități, o astfel de propunere nefigurând pe ordinea de zi a ședinței de luni a CNSU.