În Alaska, o furtună ar putea provoca cele mai grave inundaţii din ultimii 50 de ani

Publicat: 16 sept. 2022, 19:31, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
În Alaska, o furtună ar putea provoca cele mai grave inundaţii din ultimii 50 de ani
Furtuna Alaska

Alaska se pregătea vineri pentru sosirea unei ”furtuni periculoase” care ar putea declanşa cele mai grave inundaţii care au afectat acest stat în 50 de ani, au avertizat serviciile meteorologice americane (NWS), informează AFP.

”Este vorba despre o furtună periculoasă, care ar urma să provoace importante inundaţii în zonele de coastă de la sudul Strâmtorii Bering, ce ar putea ajunge la niveluri nemaiîntâlnite de aproape 50 de ani”, au avertizat joi seară serviciile meteo din Fairbanks, al doilea oraş ca mărime din Alaska.

Furtuna, cauzată de ultimele manifestări ale taifunului Merbok, va aduce în perioada weekendului rafale de vânt care vor ajunge la peste 140 de kilometri pe oră şi ploi puternice în acest stat cel mai nordic din Statele Unite, potrivit NWS.

Apa ar putea depăşi nivelul obişnuit al mareei cu 2 până la 3,5 metri pe alocuri.

Serviciile meteo au făcut apel la locuitori să se pregătească înaintea deteriorării condiţiilor începând cu vineri la prânz în anumite regiuni din Alaska.

”E aproape cel mai grav scenariu în ceea ce priveşte inundaţiile pentru partea de nord a mării Bering”, a scris vineri pe Twitter Rick Thoman, specialist în domeniul climei la Universitatea Alaska.

”Va fi probabil cea mai puternică furtună din ultimii peste 10 ani”, a declarat Jonathan Chriest, meteorolog NWS pentru postul CNN.

Specialistul a comparat acest eveniment meteorologic cu furtuna din 2011, care a provocat inundaţii importante şi pene de electricitate pe teritoriul statului.