Marius Budăi: Am solicitat mărirea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie

Publicat: 19 sept. 2022, 19:34, de Aurel Drăgan, în SOCIAL , ? cititori
Marius Budăi: Am solicitat mărirea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie
Marius Constantin Budăi

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că formaţiunea politică din care face parte lucrează la un program de măsuri sociale pentru iarna următoare, el menţionând şi necesitatea majorării de la 1 ianuarie a pensiilor cu cel puţin 10% şi a salariului minim brut.

Ministrul Budăi a arat că programul la care lucrează Partidul Social Democrat vizează un pachet de măsuri sociale prin care să fie acordat sprijinul necesar cetăţenilor pentru iarna 2022-2023.

„Va fi un program de măsuri sociale. Am solicitat, în urma calculelor şi analizelor făcute, o majorare a pensiilor cu cel puţin 10% de la 1 ianuarie. În urma discuţiilor pe care le-am avut săptămâna trecută cu preşedintele PSD, dar şi cu premierul, începând de astăzi la nivelul Ministerului Muncii am declanşat în cadrul Comisiei de Dialog Social o discuţie transparentă cu partenerii sociali, angajatori, patronate şi sindicate, astfel încât de la 1 ianuarie să avem şi o creştere a salariului minim brut garantat în plată ţinând cont şi de directiva nouă aprobată în cadrul Consiliului European pe 6 iunie 2022, dar şi săptămâna trecută în Parlamentul European”, a declarat ministrul Budăi.

În opinia sa, salariul minim trebuie să fie în concordanţă cu două elemente, respectiv, să fie 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut.

„Discuţiile preliminare din cadrul Comisiei de Dialog Social vor fi translatate în cadrul Comitetului Naţional Tripartit, acolo unde toţi miniştrii vom discuta cu mediul de afaceri, dar şi cu sindicatele, pentru o creştere a salariului minim care să se întâmple de la 1 ianuarie. Noi ne dorim să intervenim până la 1 ianuarie, pentru că nu ne dorim să bulversăm activitatea economică pe un buget deja creat până la sfârşitul anului”, a precizat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Alături de ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriel Firea, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi se află la Iaşi pentru a lua parte, în cursul zilei de luni, la dezbaterea intitulată „Pactul pentru tineret”, care vizează prevenirea abandonului şcolar.