Incendiu la un depozit de carburant rusesc din apropierea graniței cu Ucraina

Publicat: 15 oct. 2022, 18:58, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Incendiu la un depozit de carburant rusesc din apropierea graniței cu Ucraina

Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă în Belgorod, un oraș aflat la aproximativ 40 de km de granița cu Ucraina, din care se aprovizionau unitățile ruse de luptă.

Guvernatorul regiunii Belgorod a Federației Ruse, Viaceslav Gladkov, susține că un proiectil ar fi lovit depozit de combustibil.

„Avem din nou bombardamente. Unul dintre proiectile a lovit un depozit de petrol de pe teritoriul districtului Belgorod. Forțele de intervenție se luptă deja cu focul”, a transmis Gladkov pe Telegram.