Un spital întreg din România ar putea fi inculpat pentru luare de mită

Publicat: 02 dec. 2022, 07:38, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Un spital întreg din România ar putea fi inculpat pentru luare de mită

 

Caz uluitor în sistemul medical românesc: Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov ar putea răspunde penal, ca persoană juridică, pentru luare de mită.

Demersul procurorilor brașoveni vine ca urmare a achitării, în primă instanță, a medicului ortoped Ovidiu Mocanu, acuzat că a trimis zeci de pacienți să-și cumpere singuri instrumentarul medical pentru a putea fi operați, fie să facă donații către unitatea medicală.

După ce un judecător de la Tribunalul Brașov a hotărât că medicul n-a acționat cu vinovăție și n-a condiționat actul medical de remiterea banilor sau a bunurilor, procurorii au atacat hotărârea la Curtea de Apel Brașov. Anchetatorii urmăresc să obțină în instanță atât condamnarea medicului Ovidiu Mario Mocanu, cât și a spitalului unde acesta lucra – SMU „Regina Maria” Brașov, informează ziare.com.

Pe data de 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Brașov a suspendat judecarea apelului până când Înalta Curte – Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept va lămuri următoarea problemă:

„Dacă unitatea militară – spital militar este autoritate publică sau instituţie publică, iar în cazul în care este instituţie publică, dacă o instituţie publică (unitate militară) poate fi subiect activ în calitate de autor al unor infracţiuni de serviciu şi de corupţie, respectiv infracţiunea de luare de mită şi abuz în serviciu, infracţiuni care prevăd subiect activ nemijlocit calificat, funcţionar sau funcţionar public”.

În actul de sesizare s-a reţinut că în perioada decembrie 2013 – noiembrie 2015, prin intermediul mai multor angajaţi (medici şi asistente medicale), inculpatul persoană juridică UM 02474 Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov ar fi solicitat unui număr de 48 pacienţi care au fost operaţi în această unitate spitalicească, fie să îşi achiziţioneze din fonduri proprii instrumentar medical necesar intervenţiilor chirurgicale, fie să efectueze donaţii în bani spitalului, fie ambele.

Pacienții erau puși să-și plătească instrumentarul pentru operații

S-a mai reținut că prin intermediul angajatului său – medicul Mocanu Mario Ovidiu – spitalul nu ar fi asigurat respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte asigurarea gratuită a instrumentarului medical necesar intervenţiilor chirurgicale pentru 35 pacienţi operaţi în perioada decembrie 2013-decembrie 2014 în Spitalul Militar „Regina Maria” Brașov, vătămând drepturile acestor pacienţi şi cauzându-le o pagubă egală cu contravaloarea instrumentelor medicale achiziționate de către aceştia din fonduri proprii.

Ce a reținut instanța de fond în motivarea deciziei de achitare

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmării penale precum şi în cursul cercetării judecătorești, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele argumente pentru achitare, atât pentru medicul Ovidiu Mario Mocanu, cât și pentru SMU „Regina Maria” Brașov:

Probatoriul cauzei a relevat că actul medical nu a fost condiționat de plata vreunei donații de către pacienți pentru realizarea actului medical. Opțiunea a aparținut pacienților, iar efortul financiar făcut de aceștia s-a regăsit în prestația medicală realizată pentru ei în cadrul instituției spitalicești.

Banii obținuți din donații au fost folosiți în integralitate în cadrul spitalului exclusiv în scop medical, pentru amenajarea secției, pentru achiziția de câmpuri sterile de unică folosință sau pentru achiziția instrumentarului specific intervenției.

În ceste condiții, având în vedere dinamica faptelor, în speță de față nu ne putem afla în prezența infracțiunii de luare de mită.

Banii plătiți de pacienți pentru instrumentarul folosit în cadrul intervențiilor chirurgicale (electrocauter, câmp steril sau alte asemenea cheltuieli medicale) au fost destinați exclusiv actului medical, în propriul interes al pacienților, aceste sume de bani au reprezentant doar o mică parte din costul intervenției, nu a existat o pretindere sau o primire de bani, fiecare pacient a avut posibilitatea să aleagă fără a exista vreo constrângere sau condiționare dacă este dispus să efectueze o plata în favoarea sa, sumele de bani nu au fost primite de medic sau de spital ci de fiecare pacient care a beneficiat prin prestația medicală de suma efectiv plătită, de el în favoarea sa.

Pacienților le erau solicitați bani

În speță sumele de bani solicitate pacienților pentru achiziționarea unor consumabile au fost folosite ulterior tot în beneficiul acestora. De asemenea, art. 190 alin. 5 lit. a din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevedea faptul că spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din donații și sponsorizări.

Astfel pacienții Spitalului Militar Regina Maria Brașov au încheiat în mod benevol un contract de donație cu instituția, prin care ofereau suma de 200 de lei, finanțare instituției făcându-se cu respectarea dispozițiilor legale. Prin această metodă de finanțare, pacienții au putut beneficia, cu ajutorul materialelor sterile de unică folosință, de un serviciu medical superior, care prezenta o siguranță mai mare pentru sănătate decât dacă s-ar fi folosit dotările deja existente ale spitalului.

În aceste condiții se poate admite că a existat o pretindere a unor sume de bani pentru îndeplinirea unor atribuții de serviciu ale medicilor, însă nu există un folos necuvenit, nici pentru medici și nici pentru spital, element fără de care lipsește o trăsătură esențială a infracțiunii, aceea de a fi prevăzută de legea penală.

Unitatea spitalicească cunoscută publicului sub denumirea de Spitalul Militar „Regina Maria” (sau Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov) face parte din structura organizatorică a rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale, fiind unitate militară, înființata și funcționând ca spital militar încă din anul 1919, în baza Deciziei ministeriale nr.40/26.01.1919.

Prin urmare, o unitate militară (U.M.) nu este persoană juridică, astfel că nu poate avea calitatea de subiect activ (inculpat, în speță) relativ la săvârșirea niciunei infracțiuni.

De ce vor procurorii ca Spitalul Militar Regina Maria Brașov să răspundă penal

Împotriva acestei soluţii a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a susţinut, printre alte motive, şi faptul că Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Brașov” poate răspunde penal, argumentele fiind expuse încă de la întocmirea rechizitoriului:

Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Brașov, indiferent dacă se autointitulează doar UM 02474, este persoană juridică, potrivit dispoziţiilor Codului Civil, acesta fiind sediul materiei în lipsa unor dispoziţii speciale ale legislaţiei penale.

Spitalul Militar întruneşte toate elementele de identificare a persoanei juridice, elemente prevăzute de art.225, 226, 227 şi 230 Cod Civil, respectiv naţionalitate, denumire, sediu şi chiar cod fiscal.

Faptul că potrivit art.3 din Legea nr.346/2006 Ministerul Apărării Naţionale are personalitate juridică şi reprezintă în justiţie, prin Direcţia generală juridică, structurile armatei care nu au personalitate juridică, nu neagă calitatea de persoană juridică a Spitalului Militar de Urgenţă „Regina Maria” Brașov şi deci posibilitatea ca acesta să răspundă penal, ci semnifică doar că într-un proces penal Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Brașov va fi reprezentat de acest minister. De altfel formularea reprezintă în justiţie este foarte neechivocă, informează sursa citată.

.