Lege pentru interzicerea desfășurării cursurilor școlare în mai mult de două schimburi

Publicat: 15 mart. 2023, 15:59, de Cezar Amariei, în Educație , ? cititori
Lege pentru interzicerea desfășurării cursurilor școlare în mai mult de două schimburi
elevi

Învățarea în trei și chiar patru schimburi ar putea deveni istorie după ce un proiect de lege și-a propus limitarea la cel mult două în fiecare unitate școlară.

„O minimă educație psihopedagogică ne spune că acest lucru este complet dăunător pentru acești copii care sunt nevoiți să meargă la școală, să se concentreze, să învețe și să-și regleze întregul program de viață în funcție de un program școlar care începe la ore la care ar trebui să se odihnească, să mănânce sau să facă alte activități care să le ofere acel echilibru absolut necesar pentru sănătatea lor fizică, emoțională și mentală și posibilitatea de a crește și dezvolta sănătos”, susține Vasilică Toma, deputat de Iași.

Conform acestuia, noile legi ale Educației la care a lucrat ministerul trebuie să prevadă clar și fără niciun echivoc interzicerea desfășurării cursurilor în mai mult de 2 schimburi.

Un demers în acest sens a fost inițiat deja de parlamentarul ieșean.