Baronul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur, vrea să revină la șefia Ministerului Agriculturii

Publicat: 29 apr. 2023, 15:30, de Ion Teleanu, în SOCIAL , ? cititori
<strong>Baronul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur, vrea să revină la șefia Ministerului Agriculturii</strong>

Apropierea rotativei a tulburat rău de tot apele în actuala coaliție de guvernare, iar cei mai agitați sunt baronii locali, în special cei de la PNL proveniți din PDL.

Cel mai nemulțumit, dar și mai agitat este baronul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur, care este și prim vicepreședinte al partidului.

Acesta vrea să se refacă PDL-ul, dar în același timp vrea să ajungă ministru după rotativă. Liderul PNL Nicolae Ciucă încearcă să-l convingă pe Flutur să preia Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, dar baronul PNL de Suceava nu vrea.

În schimb, Flutur vrea cu orice preț să revină la conducerea  Ministerului Agriculturi, însă PSD nu vrea să renunțe la acest minister. Ca atare, de ceva vreme, Gheorghe Flutur își caută cu disperare susținători în țară și afară ca să revină la conducerea Ministerului Agriculturii.