Opt persoane reținute în urma perchezițiilor din PMB: polițiștii au ridicat documente, telefoane și bani

Publicat: 16 dec. 2020, 22:15, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Opt persoane reținute în urma perchezițiilor din PMB: polițiștii au ridicat documente, telefoane și bani

În urma perchezițiilor făcute de polițiști la Direcția Generală de Uranism și Amenajarea Teritoriului și Serviciul de autorizări din Primăria Generală, oamenii legii au reținut opt persoane. De asemenea, polițiștii au ridicat mai multe documente, telefoane mobile dar și sume de bani.

„În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat documente  de interes în cauză, telefoane mobile, medii de stocare  precum și peste 52.000 de euro, 48.000 de lei și 4.300 de dolari.  De asemenea, au fost reținute 8 persoane, acestea urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de DGPMB – Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii Capitalei fac mai multe percheziții în București și Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor, prejudiciul fiind de 2,7 milioane de lei. Conform surselor PUTEREA.ro, acțiunile oamenilor legii vizează Direcția Generală de Uranism și Amenajarea Teritoriului și Serviciul de autorizări din Primăria Generală.

”Astăzi, 16.12.2020, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în continuarea cercetărilor într-un dosar privind fapte de evaziune fiscală săvârşite in forma sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor prin   evidenţierea contabilă şi declararea de cheltuieli fictive, în domeniul construcţiilor, pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară la adrese din Bucureşti şi judeţul Ilfov, precum şi  mandate de aducere emise pe numele unor  persoane suspecte în cauză”, anunţă Poliţia Capitalei.

Potrivit informațiilor noastre, este vorba despre mai multe locuințe ridicate în zona Bucureștii Noi și Chitila.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al  statului este în cuantum de 2.700. 000 lei.