Deputatul PNL Florin Roman a anunțat că grupul liberal va propune, la întâlnirea de săptămâna viitoare cu ministrul Educației, Ligia Deca, introducerea unor cursuri despre riscul consumului de substanțe interzise, la clasele gimnaziale, ca măsură de prevenție și combatere a flagelului drogurilor.
„Partidul Național Liberal va propune să existe o disciplină școlară prin care dascălii să predea și să le explice elevilor riscul traficului și consumului de droguri”, a declarat Florin Roman.
Ideea nu pare rea, la prima vedere. La o a doua, însă, ne întrebăm de ce mai trebuie încărcați elevii cu o materie în plus, când toate aceste explicații pot fi făcute în cadrul orelor de dirigenție? De câte ori apare în spațiul public o temă care doare și dovedește incapacitatea autorităților de a gestiona problemele din societate, politicienii se gândesc să mai introducă noi materii de studiat în școală, acoperindu-și, astfel, propriile lor erori.