07:23 • Sănătate
Dr. Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al SJU Brașov, a precizat că în secția modulară sunt internați șapte pacienți, dintre care trei sunt ventilați mecanic (intubați), iar celorlați patru li se administrează oxigen.
Potrivit raportării Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, luni, la nivelul judeţului, se înregistrau 863 de cazuri, dintre care peste jumătate în municipiul reşedinţă – 473.
Managerul SJU Brașov, dr. Emil Mailat, a precizat că pacienții care se prezintă cu simptome de Covid și au nevoie de internare sunt spitalizați la SJU sau sunt transferați la Spitalul de Boli Infecțioase sau alte spitale din zonă.