Steinmetz Benyamin, miliardarul condamnat în lipsă în dosarul Ferma Băneasa și dat în urmărire în Cipru, ar putea să ajungă în curând în mâinile autorităților române. Steinmetz a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) la cinci ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Ministrul Alina Gorghiu a anunțat, astăzi, că instanța cipriotă a acceptat să-l predea pe Steinmetz României, în conformitate cu prevederile Deciziei-cadru 2002/584/JAI. Cu toate acestea, ministrul a mai spus că decizia nu este definitivă, termenul în care poate fi atacată cu apel este de trei zile.
Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor a oferit garanții ciprioților că sunt respectate standardele CEDO în ceea ce privește condițiile de detenție, a mai transmis ministerul.