Primarul Iașului, Mihai Chirică, își amenință colegii din PNL
Mihai Chirică, edilul Iașului, a transmis o serie de mesaje de apostrofare colegilor din PNL, pe un grup de WhatsApp, deoarece au lipsit de la evenimentul „Seara Valorilor”, organizat la sediul Primăriei.
„Mai ajungi la seara valorilor? (reproșul fiind adresat în mod special șefului PNL Iași Alexandru Muraru – n.r.) Oricum discutăm de luni! Și tu și Alexe (Costel Alexe – n.r.)! Sunt foarte revoltat! Să vă Ferească Dumnezeu să mă mai invitați la vreo întâlnire politică!”, a scris Mihai Chirică pe un grup de WhatsApp al șefilor organizației județene BPJ PNL Iași 2021-2025.
Mesajele, deși par a fi direcționate către o singură persoană, sunt, de fapt, reproșuri și amenințări adresate șefilor PNL care au boicotat evenimentul „Seara Valorilor”, organizat la sediul Primăriei Iași, sâmbătă, 14 octombrie.
La evenimentul amintit de primarul Iașului au fost invitați șeful PNL Iași, Alexandru Muraru, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, prim-vicepreședintele Lucian Rusu și alte figuri importante de la PNL Iași. Aceștia au preferat să decline invitația și să nu se afișeze alături de Mihai Chirică, inculpat în mai multe dosare penale pentru fapte de corupție. Președintele PNL Nicolae Ciucă a fost prezent și el la Iași în weekend, pentru mai multe întâlniri politice, dar a evitat să dea ochii cu edilul Iașului.
Mihai Chirică și-a încheiat mesajele de reproș cu: „Toți ați obosit după ce s-au anunțat candidaturile! Un mesaj de rahat. Care unitate? Spre deosebire de marea masă a fraierilor care trăiesc din politică, eu știu să lupt! La propriu.”