Pe atunci oamenii mureau pe trotuare, dar nimeni nu-și AMINTEȘTE. Acum…

Publicat: 05 aug. 2020, 22:27, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Pe atunci oamenii mureau pe trotuare, dar nimeni nu-și AMINTEȘTE. Acum…

În 1968, în Franța au fost 30.000 de victime din cauza gripei Hong Kong. Pe atunci oamenii mureau pe trotuare, dar nimeni nu își amintește. De unde vine teama care ne-a cuprins în 2020? Acest comentariu plus întrebarea aparțin publicației Madame Figaro.

Un virus respirator apărut în China în 1968 a trecut graniţele dintre state, a cauzat o pandemie şi, într-o singură lună, a provocat o mulțime de decese în Franţa, semănând din aceste puncte de vedere cu noul coronavirus din 2020. Prima pandemie din era contemporană, această epidemie de gripă A (H3N2), constatată la jumătatea anului 1968 în Hong Kong, a făcut înconjurul planetei într-un an şi jumătate, ucigând în total 1 milion de persoane, din care 50.000 în Statele Unite şi 31.000 în Franţa. Dar aceasta este o altă poveste mai amplă. Publicația Madame Figaro aduce în discuție ca laitmotiv această gripă gravă din 1968 (vizavi de faptul că atunci nu a existat atâta “isterie colectivă” ca acum), în cadrul unui interviu realizat la finele  finele lunii iulie cu filosoful și scriitorul Bernard-Henri Lévy – cel care, printre altele, este autorul eseului “Acest virus care te înnebunește”.

“În primul rând, desigur, e un semnal liniștitor că lumea consideră, în sfârșit, că viața e sacră. Dar am fost și victimele unei isterizări, o nebunie colectivă alimentată de rețelele de socializare și de mass-media care ne invadează cu cifrele deceselor. Am intrat de data aceasta în lumea paralelă a canalelor de știri”, este de părere scriitorul. “Ideea că un om este puțin mai mult decât un corp, sănătos sau mai puțin sănătos, a lipsit complet din mințile noastre. Iar ideea că, invers, nimic nu este mai important decât sănătatea, că nu există nimic de care ar trebui să ne fie mai frică decât boala, este complet nouă”.

Uităm de suflet sau de partea de lumină, tot ceea ce ne face unici

Bernard-Henri Lévy aduce vorba, în cadrul interviului, despre ciudatele fațete ale acestei pandemii, fațete de altfel evidențiate în toată lumea: “Politicianul a făcut exact ce a recomandat Platon să nu facă: a lăsat frâiele medicilor. Aceasta este cea mai proastă soluție. Medicii tind să trateze oamenii ca pe corpuri. Cu toate acestea, atunci când tratăm oamenii doar ca trupuri și trecem peste restul, uităm de suflet sau de partea de lumină, tot ceea ce ne face unici. Mergem de fapt spre lucruri îngrozitoare. Este pentru prima dată în istoria omenirii când nu mai putem să ne luăm la revedere de la cei decedați. Prima dată când au fost îngropați ilegal. Prin asta, intrăm în domnia inumanului. Un prieten a murit din cauza Covidului. Nu am putut merge la înmormântarea lui. O să mă învinovățesc pentru asta toată viața”.

“Ești iritat de faptul că se poate spune că există o lecție de învățat din această criză. Nu crezi că virusul ne ajută să ne gândim la lumea de astăzi?”, l-a întrebat pe scriitor Madame Figaro. “Virusul s-a născut într-o piață din Wuhan, dintr-un pangolin. Nu văd ce are de spus acest caz despre comportamentul meu! Există lecții, desigur, de învățat pentru a fi mai bine pregătiți data viitoare. Dar oamenii care ne spun , îmi pare rău, dar este o replică de extrema stânga a discursului politic”, a răspuns el.

“Aceasta este faimoasa lume de după – și de ea mi-e teamă”

Bernard-Henri Lévy vorbește și despre ceea ce consideră că a fost un moment jalnic al pandemiei: “Izolarea a fost inevitabilă dar nu este ceva de care să fim mândri: a fost un moment jalnic. El ne-a forțat să avem reacții care nu ne-au făcut cinste. Cei care au înlocuit contractul social cu contractul vital sunt gata să locuiască în adăposturile igienizate unde nu va fi permis niciun virus și unde viața va fi redusă la cea mai simplă formă. Asta mă deranjează. Aceasta este faimoasa lume de după – și de ea mi-e teamă”…