Un medicament-speranță pentru pacienții diagnosticați cu o formă de cancer pulmonar agresiv
Un medicament, conceput de compania AstraZeneca, și-a dovedit eficacitatea în cazul unei forme agresive de cancer pulmonar.
Acest medicament contribuie la prelugirea vieții pacienților diagnosticați cu această formă de cancer agresiv. Este prima imunoterapie, care potrivit studiilor, îndeplinește două obiective majore. Într-un studiu de fază avansată, medicamentul a contribuit semnificativ statistic și semnificativ clinic atât în privința ratei globale de supraviețuire, cât și în privința încetinirii evoluției cancerului, în cazul pacienților la care boala nu s-a agravat după chimioterapie, explică producătorul medicamentului compania anglo-suedeză.
Medicamentul blochează tumorile
Medicamentul Imfinzi este un anticorp monoclonal uman, care acționează prin blocarea capacității unei tumori de a trece de sistemul imunitar al pacientului. În același timp, medicamentul stimulează sistemul imunitar să aibă un răspuns anti-cancer, fiind o alternativă la chimioterapie.
Cancerul pulmonar cu celule mici este o formă foarte agresivă, care adesea recidivează și evoluează rapid, în ciuda răspunsului inițial la chimioterapie și radioterapie. Doar între 15-30% dintre pacienți supraviețuiesc la cinci ani de la depistarea bolii.
Vicepreședintele AstraZeneca, David Fredrickson, a anunțat că deja medicamentul a înregistrat vânzări de 4,24 miliarde de dolari anul trecut. Compania estimează că sunt 20.000 de pacienți cu această boală în stadii incipiente, în țările G7.
Cancerul pulmonar apare în celulele din plămân (alveole, bronhiole) sau în celulele care căptușesc bronhiile. Acestea au o creștere anormală, haotică și se înmulțesc, ceea ce duce la apariția unui nodul sau a unei tumori.
Cancerul de plămân poate fi de mai multe feluri: cancer fără celule mici (NSCLC- non small cell cancer) reprezentând marea majoritate a tumorilor pulmonare și cancere cu celule mici (SCLC – small cell lung cancer). Aceste două forme se diferențiază atât ca agresivitate, cât și ca abordare terapeutică .
Medicii atrag atenția că tusea persistentă, senzația de lipsă de aer, vocea răgușită, durerea în piept sau tusea cu expectorație de sânge sunt principalele simptome care pot indica această boală. La aceste simptome se mai adaugă: febra, pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate nejustificată și fatigabilitate (oboseală intensă).
La nivel global, cancerul pulmonar are incidența și mortalitatea cea mai mare. Incidența și mortalitatea cancerului pulmonar sunt în creștere accelerată din cauza îmbătrânirii și creșterii numărului populației, dar și a modificării prevalenței principalilor factori carcinogeni, mai ales fumatul și poluarea aerului, potrivit gradului de dezvoltare a fiecărei țări.