Mario Draghi, a declarat că executivul său va fi „un guvern al protejării mediului”

Publicat: 14 feb. 2021, 21:00, de Răzvan Zamfir, în POLITICĂ , ? cititori
Mario Draghi, a declarat că executivul său va fi „un guvern al protejării mediului”

Mario Draghi, noul prim-ministru al Italiei, a declarat că executivul său va fi „un guvern al protejării mediului”, potrivit relatărilor din presă publicate la o zi după prima reuniune a cabinetului de miniştri, transmite duminică dpa.

„Guvernul nostru va fi unul care va proteja mediul”, ar fi declarat Draghi, aşa cum a fost citat în unanimitate de ziare locale precum La Repubblica şi Corriere della Sera.

Draghi a depus sâmbătă jurământul în calitate de premier, în încercarea de a pune capăt la peste patru săptămâni de criză politică în Italia, puternic afectată de pandemia de coronavirus. În pofida unei reuniuni de cabinet care a avut loc imediat după depunerea jurământului, Draghi – fost preşedinte al Băncii Centrale Europene – nu a făcut nicio declaraţie publică până în prezent.

Comentariul lui Draghi cu privire la faptul că protecţia mediului înconjurător va fi un element-cheie al guvernării sale a fost amplu interpretat drept un semnal transmis Uniunii Europene, care a promis ajutoare pentru combaterea crizei provocate de coronavirus în schimbul unor reforme pentru combaterea schimbărilor climatice.