Scrisoare către UE. Companiile aeriene cer implementarea pașapoartelor de vaccinare anti-coronavirus

Publicat: 25 feb. 2021, 19:00, de Raluca I. Heroiu, în COVID 19 , ? cititori
Scrisoare către UE. Companiile aeriene cer implementarea pașapoartelor de vaccinare anti-coronavirus

Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) a transmis o scrisoare oficială către Uniunea Europeană (UE). Prin intermediul acestei scrisori se cere implementarea de „restricții la graniță bazate pe dovezi”. Practic, companiile aeriene cer adoptarea unor documente care să ateste că un călător s-a vaccinat împotriva Covid-19.

IATA solicită Uniunii Europene să implementeze „pașapoarte de vaccinare anti-coronavirus” în baza cărora pasagerii să poată călători fără restricții.

Potrivit unui document obținut pe surse de Euractiv, scrisoarea este semnată de Rafael Schvartzman, vicepreședintele pentru Europa al IATA, și a fost adresată lui Charles Michel, președintele Consiliului European.

IATA îndeamnă țările membre UE să „se pună de acord asupra rolului crucial al soluțiilor digitale precum Permisul de Călătorii IATA”. Acest document va oferi „guvernelor și autorităților – dar și pasagerilor și echipajelor – încrederea necesară în ‘starea de sănătate’ a fiecărui pasager”.

Pașaportul pentru vaccinul anti-coronavirus conține date personale despre pasageri și despre starea lor de sănătate.

„Această soluție digitală poate verifica cadrul legal la plecare și jurisdicțiile la sosire (…) asigurându-se că pasagerii cunosc toate măsurile și condițiile care li se pot aplica”, afirmă scrisoarea.

Mai mult, IATA semnalează faptul că aceste documente ar putea ajuta la combaterea înșelătoriilor legate de certificatele de vaccinare false.

Consiliul European urmează să se întrunească joi pentru a evalua situația privind pandemia și să planifice următorii pași pentru programul de furnizare a vaccinurilor anti-Covid.