Dragoș-Alexandru Călin, noul director general adjunct al BRCI, bancă deținută de Sanjeev Gupta

Publicat: 01 mart. 2021, 17:00, de Răzvan Zamfir, în ECONOMIE , ? cititori
Dragoș-Alexandru Călin, noul director general adjunct al BRCI, bancă deținută de Sanjeev Gupta

Dragoș-Alexandru Călin a fost numit Director General Adjunct – Divizia Comercial al Băncii Române de Credite și Investiții (BRCI), deținută acum de Sanjeev Gupta, începând cu data de 1 martie 2021, când va prelua mandatul de la Dan-Horațiu Popa.

Cu o experiență de peste 19 ani în domeniul bancar, Dragoș-Alexandru Călin a ocupat funcția de Head of Sales, în cadrul First Bank, iar anterior a făcut parte din echipele Bancpost, Raiffeisen și Credit Europe Bank.

„Începand cu 01 martie, Dan Popa care a asigurat coordonarea Diviziei Comerciale, demararea și implementarea strategiei de business, din poziția sa de Director General Adjunct – Divizia Comercial, va preda ștafeta unui nou coleg, Dragoș Călin. Cu o experiență bancară de peste 19 ani în domeniul comercial, Dragoș Călin se va alătura echipei BRCI, după ce a deținut funcția de Head of Sales în cadrul First Bank. De asemenea, Dragoș-Alexandru Călin are expertiză și în activitatea de analiză credite, deținând anterior funcția de Director Executiv – Small Business Banking în cadrul Bancpost. Îi mulțumim domnului Dan Popa pentru toată activitatea și contribuția sa în cadrul BRCI, în această perioadă dificilă, și suntem convinși că împreună cu Dragoș Călin vom avea o dezvoltare organizațională care să ne permită să fim mai performanți, atât la nivel individual, cât și ca echipă”, a afrimat George Ciobănașu, președintele Consiliului de Supraveghere al BRCI.

E necesară aprobarea BNR

Exercitarea de către Dragoș Călin a responsabilităților aferente funcției de Director General Adjunct – Divizia Comercial se va realiza după data obținerii aprobării prealabile a Băncii Naționale a României (BNR).

Banca Româna de Credite și Investiții S.A. a funcționat până la 13 martie 2014 sub numele de ATE BANK ROMÂNIA S.A., și până în 2006, sub numele de Banca pentru Mica Industrie și Liberă Inițiativă – Mindbank SA. A fost înființată în România în anul 1990, iar la data de 18 decembrie 2013, s-a finalizat și decontat tranzacția, în urma căreia Dorinel Umbrărescu a devenit acționarul majoritar, prin preluarea integrală a participației deținute de Piraeus Bank SA Grecia.  La data de 28.02.2020, s-a finalizat și decontat tranzacția în urma căreia Gupta Sanjeev a devenit acționarul majoritar cu o cotă de 99,59%.