„Susțin vaccinarea în continuare”: Emil Boc a aflat azi că a fost vaccinat cu AstraZeneca

Publicat: 12 mart. 2021, 13:43, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
„Susțin vaccinarea în continuare”: Emil Boc a aflat azi că a fost vaccinat cu AstraZeneca

Emil Boc, primarul din Cluj Napoca, a fost vaccinat chiar cu ser din lotul de la AstraZeneca suspendat. Edilul a povestit la Ziua de Cluj Live că a aflat vineri dimineață că a primit această doză, după ce și-a verificat adeverința de vaccinare.

Emil Boc povestește că nu a avut simptome grave după imunizare și recomandă vaccinarea în continuare.

N-am avut nimic în afară de simptomele obișnuite unei răceli, sau perioada când am făcut vaccinurile în copilărie. Eu am încredere în Uniunea Europeană, face analizele de rigoare și sunt convins că deciziile vor fi luate în consecințe.

E foarte bine că acel lot a fost pus în suspendare, dar asta nu înseamnă că vaccinarea cu celelalte loturi nu trebuie să meargă mai departe. Eu susțin vaccinarea în continuare”, a spus Emil Boc.