Ministrul francez de Externe a repetat la RTL că fiecare ştie ce trebuie să facă. Dar nu mai există guvern în acest moment în Liban. Și a subliniat că țara este pe marginea prăpastiei. „Jumătate din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, tineretul este dezorientat, şomajul este înspăimântător, inflaţia este stupefiantă”.
De aceea, trebuie format un „guvern de misiune”, potrivit spuselor lui Le Drian, citat și de AFP. Care să poată pune rapid în aplicare „reforme indispensabile, pentru că altfel comunitatea internaţională nu va răspunde apelului. Ministrul a subliniat că nu va fi semnat un cec în alb pentru un guvern care nu pune în aplicare reformele. Reforme pe care toată lumea le ştie, după cum a insistat el. Invocând în special reforma serviciilor publice şi a sistemului bancar. Premierul libanez Hassan Diab şi echipa sa au demisionat pe fondul criticilor de neglijenţă generală. După explozia în port a mai multor mii de tone de nitrat de amoniu care a făcut circa 180 de morţi. La peste două săptămâni de la demisia guvernului Diab, preşedintele Michel Aoun nu a fixat încă data consultărilor parlamentare. Pe baza căror ar urma să fie desemnat un nou şef al guvernului.