Primăria Generală lansează în dezbatere Programul Municipal de Restaurare

Publicat: 05 apr. 2021, 14:45, de Răzvan Zamfir, în ESENȚIAL , ? cititori
Primăria Generală lansează în dezbatere Programul Municipal de Restaurare
rectorul UB ȘI alianța CIVIS

Primăria Generală a Capitalei lansează în dezbatere publică, proiectul Programului Municipal de Restaurare. Timp de 30 zile, Primăria Municipiului București prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, lansează în dezbatere publică un program pentru finanțarea proiectării, definitivării cărților funciare, inventarierii, consolidării, restaurării și punerii în valoare a imobilelor monumente istorice, imobilelor aflate în ansambluri de arhitectură clasate și în zone construite protejate de pe raza Municipiului București.

Programul Municipal de Restaurare este un program multianual de sprijin financiar și consultanță de specialitate și se bazează pe întreaga legislație în vigoare privind protejarea patrimoniului construit. Această legislație care a fost doar parțial aplicată în ultimii 30 de ani, la nivelul orașului București.Beneficiarii programului sunt toți proprietarii de imobile monumente istorice, imobile aflate în ansambluri de arhitectură clasate și în zone construite protejate, persoane fizice sau juridice, de drept privat sau public, care îndeplinesc criteriile stabilite conform Normelor Metodologice publicate astăzi în dezbatere publică.

„Finanțarea se face pe baza unor principii și criterii și se acordă în baza unui apel anual organizat de Primăria Capitalei prin Administrația pentru Consolidări. Accesul la program este ierarhizat pe baza unui punctaj al unui consiliu tehnico-științific.Un criteriu fundamental al Programului este stabilirea unor funcțiuni ale imobilelor finanțate care să asigure finanțarea mentenanței imobilului, crearea de locuri de muncă și susținerea industriilor culturale și creative, ospitalitate, HORECA, antreprenoriatul local, educația, care asigură creștere economică și atractivitate turistică”, scrie pe Facebook, Edmund Niculușcă, șeful Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic

Potrivit lui Niculușcă, programul Municipal de Restaurare rezolvă problema punerilor în siguranță și a intervențiilor în primă urgență, cu respectarea valorii de patrimoniu în intervenție și pune bazele unui inventar digital al studiilor istorice pentru monumentele istorice și imobilele din zonele construite protejate de la nivelul Municipiului București. Documentele pot fi accesate aici: https://www3.pmb.ro/…/1617601572PH_restaurare…

„Așteptăm observațiile și comentariile voastre.Ne dorim o dezbatere largă la care să participe arhitecți, urbaniști, proiectanți, restauratori, experți, asociații profesionale, ONG-uri, antreprenori, companii private, și instituții financiare. Urmează întâlniri de consultare online, datele vor fi anunțate curând”, conchide Niculușcă.