Judecători amenințați prin livrări de pizza. Sunt vizați inclusiv copiii acestora

Publicat: 23 apr. 2025, 06:39, de Alice Călin, în Internațional , ? cititori
Judecători amenințați prin livrări de pizza. Sunt vizați inclusiv copiii acestora
Sursa foto: freepik.com

Tot mai mulți judecători din Statele Unite devin ținta unor acte de intimidare, pe fondul escaladării retoricii anti-justiție și a creșterii violenței politice, încurajată de administrația Trump. Sistemul judiciar american este expus unor amenințări mai mari ca oricând. Judecătorii primesc livrări de pizza la domiciliu, ca mesaj prin care li se transmite că le este cunoscută adresa. Aceste gesturi ridică semne de întrebare cu privire la siguranța personalului din justiție și la riscurile pe care le presupune apărarea statului de drept într-un climat social tot mai tensionat.

Un nou val de intimidare: judecători amenințați acasă

Recent, mai mulți judecători din SUA, dar și copiii acestora, au primit la domiciliu livrări de pizza fără sa le fi comandat. Acestea au venit însoțite de mesaje precum “Știm unde locuiești”, arată MSNBC.

În 2020, Daniel Anderl, fiul unei judecătoare federale din New Jersey, a fost împușcat de un livrator de pizza, în pragul casei sale, chiar în ziua în care împlinea 20 de ani. Atacatorul ar fi vizat-o, de fapt, chiar pe judecătoare. Acesta era un anti-feminist și misogin declarat.

Majoritatea comenzilor care au vizat magistrații în ultima perioadă au fost făcute cu numele lui Daniel Anderl. Aceste livrări nu sunt incidente izolate, ci parte a unei strategii mai largi de intimidare, potrivit judecătoarei Esther Salas și avocatului Brian Kabateck, inițiatorii forumului „Speak Up for Justice”. Forumul a fost organizat ca reacție la amenințările în creștere la adresa judecătorilor și avocaților.

„Nu e doar cruzime. Este o intimidare calculată”, au transmis aceștia într-un mesaj comun.

Întregul sistem juridic, sub amenințare

Fenomenul vine pe fondul unui climat politic tot mai polarizat în Statele Unite, în care deciziile instanțelor sunt frecvent contestate, iar autoritatea judecătorilor este pusă sub semnul întrebării. Potrivit inițiatorilor forumului, acest context a alimentat o cultură a fricii în rândul profesioniștilor din justiție, care se tem să se exprime public sau să ia decizii nepopulare.

În paralel, autoritățile au raportat o creștere a numărului de amenințări la adresa magistraților și avocaților, inclusiv atacuri cibernetice și hărțuiri fizice. Organizatorii „Speak Up for Justice” spun că miza nu este doar apărarea judecătorilor sau procurorilor, ci protejarea întregului sistem de justiție.

„Este vorba despre democrație, despre justiție ca proces care trebuie apărat și menținut accesibil pentru toți”, au transmis aceștia.

Odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă în 2025, tensiunile din jurul sistemului judiciar american s-au amplificat. Retorica anti-justiție promovată inclusiv de administrația prezidențială și contestarea frecventă a independenței instanțelor contribuie la un climat tot mai ostil pentru magistrați. Astfel se creează un teren fertil pentru campanii de intimidare, ce alimentează subminarea încrederii publice în funcționarea corectă a statului de drept. Această problematică reprezintă un test major pentru democrația americană în era Trump-Musk.