Până la premieră, Mercedes a dezvăluit câteva informații despre sistemele de propulsie ale EQS. Sistemul de propulsie va oferi, în același timp și un nivel de performanță între 245 și 385 kW (între 328 CP și 516 CP), cuplu maxim între 568 Nm și 855 Nm, viteză maximă până la 210 km/h, cu motoare electrice care acționează puntea spate.
De asemenea, Mercedes indică și faptul că sistemul de alimentare cu energie, motorul și sistemul de recuperare a energiei sunt extrem de sofisticate, inteligente și oferă experiențe extraordinare șoferului și pasagerilor. Cu o capacitate de 107,8 kWh, cele două baterii de pe EQS au cu 26% mai multă energie decât modelul EQC.
Procentul de cobalt utilizat în baterie a fost redus la 10%, fiind optimizată utlizarea de nichel, cobalt și mangan într-un raport de 8/1/1. Bateria are un sistem de protecție în caz de accident care include toate componentele și cablurile de înaltă tensiune, și minimizează riscul de incendiu în caz de impact.
Capacitatea bateriei este garantată 10 ani și minim 250.000 de kilometri.