Prețul unui kilogram de cireșe urcă până la cer și în acest an. Cei care nu și-l permit au opțiunea de a le cumpăra la bucată!

Publicat: 30 apr. 2025, 14:01, de Patrisia Brătan, în LIFESTYLE , ? cititori
Prețul unui kilogram de cireșe urcă până la cer și în acest an. Cei care nu și-l permit au opțiunea de a le cumpăra la bucată!
sursa foto: colaj Puterea.ro

Ca în fiecare început de sezon, cireșele timpurii au reapărut pe tarabele din piețe cu prețuri amețitoare – și în acest an, un kilogram costă cât o zi de muncă. Pentru cei care nu-și permit „extravaganța” unui kilogram întreg, a apărut o soluție inedită: cumpărarea cireșelor… la bucată.

Un kilogram de cireșe – 200 de lei

Românii s-au obișnuit deja cu prețul exacerbat al cireșelor de mai, care sunt cele mai scumpe fructe din perioada în care ne aflăm. Trufandalele au apărut deja pe mesele tarabelor din piață, dar prețul acestora îi face pe români doar le privească și să-și pună pofta-n cui. Un kilogram ajunge la nici mai mult nici mai puțin de 200 de lei.

Din păcate, vremea rea din acest an nu a ajutat livezile de cireși prea mult dea roade. În situația dată, românii au două variante: bagă mâna în buzunar adânc sau renunță la cireșele de mai.

În Rugi, localitate renumită pentru bogăția livezilor de cireși, producția este sub semnul întrebării. Copacii abia dacă mai au câteva flori, fapt care îi face pe producători se aștepte la ce e mai rău. Situația este similară și prin vecini. Bulgaria, Serbia sau chiar Turcia se confruntă, de asemenea cu probleme în cazul fructelor.

La ce preț ajunge un kilogram de căpșuni. Fructele adorate de români, un lux în 2025

Delicatese la bucată

Anul acesta, cireșele de import se vând și la bucată. Astfel, cei care vor să-și facă pofta vor plăti cinci lei pentru o cireașă. Cândva considerate un fruct banal, astăzi, trufandalele au ajuns produse de lux. În fiecare an, românii le privesc și merg mai departe. Cei care sunt dispuși să plătească averi pentru ele, o fac doar în cazuri excepționale.

Din cauza scumpirilor, românii au început să fie mult mai prudenți cu banii. Cireșele le fac cu ochiul, însă, nimeni nu se avântă să le cumpere la kilogram. Majoritatea pofticioșilor optează pentru 100-200 de grame, spre dezamăgirea comercianților.