Furt de combustibil și alte bunuri la o unitate militară
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/militari-vazuti-pe-jumate.jpg)
Mai mulți militari și civili sunt suspectați că au sustras combustibil și alte bunuri de la o unitate militară din Sibiu. Pentru a-și acoperi faptele, aceștia ar fi falsificat documente justificative. Nouă persoane au fost arestate marți, în cadrul unei acțiuni de amploare coordonată de procurorul militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj – CT Brașov.
Percheziții și rețineri la o unitate militară din Sibiu
Pe 29 aprilie, autoritățile au desfășurat o amplă acțiune într-un dosar penal ce are ca obiect infracțiunile de delapidare, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit comunicatului oficial, au fost efectuate 17 percheziții domiciliare, inclusiv în incinta unei unități militare, și 18 percheziții asupra unor vehicule.
Au fost puse în aplicare și nouă mandate de aducere. Printre persoanele vizate se numără cadre militare, personal civil contractual și soldați gradați profesioniști. În urma audierilor, cinci dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar procurorii urmează să decidă dacă vor cere arestarea lor preventivă.
Cercetările sunt efectuate de Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj – CT Brașov. La acțiune au participat și structuri de sprijin din județele Covasna, Sibiu și Alba, polițiști din Brașov și Sibiu, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile Brașov. De asemenea, aceasta a beneficiat de sprijin și din partea Direcției Operațiuni Speciale – Brigada Brașov și Alba Iulia.
Angajații au sustras bunuri în mod repetat
Suspecții aveau atribuții de gestiune în cadrul unității militare. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024–2025, aceștia ar fi sustras cantități importante de combustibil și alte bunuri din gestiunea unității. Mai mult, pentru a ascunde lipsurile, au falsificat documente justificative, arată comunicatul publicat de Agerpres.
Reprezentanții anchetei au dat asigurări că toate activitățile s-au desfășurat cu respectarea drepturilor procesuale și a prezumției de nevinovăție, așa cum prevede Codul de Procedură Penală.