Ne-au parvenit declarațiile uluitoare oferite la ieșirea de la urne: avem deja frazele sfinte de duminică!

Ne-a sosit un plic, gros cât un roman neterminat de Dostoievski! Conține, surprinzător, declarațiile pe care le vor face duminică, la ieșirea de la vot, toți candidații și liderii politici ai României. E bine că le-am primit din timp, ca să nu mai tremurăm de plictiseală în fața ecranelor, așteptând același leitmotiv: am votat ca să fie bine și ca să nu mai fie rău.

Din fericire, fiecare dintre ei spune această inepție în felul său unic — mistic, patetic, confuz, sau pur și simplu ridicol. Le-am pus în ordine, le-am dat glas și sare, ca să nu ni se mai taie pofta de democrație de la prima frază.

Călin Georgescu (cu privirea mistică a unui dac ce tocmai a descifrat o peșteră):

„Am votat pentru purificare. Pentru decantarea poporului. Pentru reîntoarcerea la glie, la humus, la sacru. Nu vă pot spune pe cine am votat, că votul e tainic. Eu nu sunt politician, sunt medium între neam și pământ. Dacă pui o sămânță în lut, iese floare. Dacă pui un vot bun, iese țară. Sau iese fum, dacă votezi prost. Am votat cu busuiocul în sân și cu Sfinxul nostru în gând.”

George Simion (cu voce de stadion și inimă de slănină-nfășurată-n tricolor):

„Am votat pentru români, pentru țărani, pentru pământul sfânt și bălegarul curat! Am votat să fie bine, dar nu binele lor, ci binele nostru, ăla cu sobă de teracotă, cu horincă de prune și cu gard vopsit înainte de alegeri! Am votat împotriva globaliștilor, a vântului din vest și a hainelor fără ie! Nu mai vrem străini care să ne spună ce să bem, ce să mâncăm și câți cai are Dacia noastră! Să moară UE dacă mint! Și să nu uităm: dacă nu suntem noi pentru noi, cine dracu’ să fie?!”

Crin Antonescu (zâmbind nostalgic, ca un fost titular de catedră care mai dă un tur de onoare prin liceu):

„Am votat ca să nu mai fim caraghioși. Să mai salvăm ce se mai poate din ideea de republică. Să avem și noi un pic de clasă, un pic de bun-gust, un pic de România de altădată. Votul meu e pentru demnitate. A mea, desigur.”

Nicușor Dan (privind în gol, vizibil deranjat de prezența camerelor):

„Am votat pentru transparență, eficiență, pentru rigurozitate bugetară… am… am un Excel, dacă vreți… aici, da. Pe foaia 3, linia 27, am trecut exact obiectivul votului. Nu pot garanta un sens emoțional, dar este corect implementat.”

Elena Lasconi (radiază ca după o baie cu petale de lavandă):

„Am votat pentru iubire, pentru familie, pentru normalitate. Pentru Dumnezeu. Pentru o Românie care își pune șorțul și face brioșe democratice. Îmi doresc ca toți să ne ținem de mână în această duminică a schimbării.”

Victor Ponta (cu zâmbetul lui clasic de „știu ceva ce tu nu știi”):

„Am votat cu gândul la viitor. Pentru o Românie care a fost și poate fi din nou. Dacă vrem. Sau nu. Important e să fie bine, și dacă nu, să nu fie rău. În orice caz, eu nu plec nicăieri. Sunt mereu aproape. Mai aproape decât credeți.”

Lavinia Șandru (fluturând genele ca la o conferință de presă cu regizori italieni):

„Am votat pentru artă. Pentru frumusețe. Pentru energia feminină. Pentru acea parte din noi care nu se predă, nici măcar pe scenă. Dacă România ar fi o piesă de teatru, eu vreau să joc rolul principal, dar să rămân tânără până în actul final.”

Gigi Becali (cu un zâmbet care despică realitatea între Dumnezeu și rating):

„Am votat, bineînțeles că am votat! Pentru Hristos am votat! Pentru familie, pentru biserică, pentru bărbat bărbat și femeie femeie! Pentru rânduială, nu pentru dezmăț! Eu dacă vreau, ajung președinte mâine, da’ n-am timp, că fac stadion la Mănăstirea Frăsinei. Am pus ștampila și m-am rugat. N-am votat om, am votat DUHUL SFÂNT. Dacă nu iese cine trebuie, nu-i nimic, că Domnul rânduiește. Dar să știți că cine votează rău… ajunge rău. Și după aia vine ploaia, vine grindina, vine fiscu’. Amin!”

Diana Șoșoacă (strigând în microfonul invizibil pe care îl ține cu ambele mâini):

„M-am votat pe mine, evident! N-am cum să nu mă votez, chiar dacă am fost exclusă, ștearsă, boicotată, cenzurată! România e cu mine, iar eu sunt cu poporul, și poporul e cu mine, iar votul meu va răsuna în toată galaxia românească!”

Ion Iliescu (sprijinit de o idee comunistă reciclată):

„Am votat cu gândul la stabilitate, la construcție, la oameni serioși. Am votat cu gândul la viitor! Am trăit vremuri grele, și trebuie să înțelegem că viitorul nu se poate construi pe ură. Să ne păstrăm calmul și să muncim. Să nu ne întoarcem la barbarie. Ne așteaptă 200 de ani grei!”

Marcel Ciolacu (pe un ton între convingere și lipsă de aer):

„Am votat pentru români. Pentru bunici. Pentru tineri. Pentru pensionari. Pentru profesori. Pentru medici. Pentru pompieri. Pentru soborul de preoți. Pentru toți. Și mai ales pentru echilibru. Votul meu e echilibru între mac, sare și susan.”

Klaus Iohannis (întrebat de un jurnalist timid, după 7 minute de tăcere contemplativă):

„Am votat… fiindcă mi-a spus soția că e zi de alegeri. Mi-a zis chiar și unde-i secția. Am votat… mai mulți candidați. Mi s-au părut toți foarte politicoși. N-am vrut să stric buletinul de vot, dar nici să aleg doar unul. A fost greu. Am pus ștampila cu grijă, ca la un dineu oficial. Cred că e important să… votăm. Sau măcar să nu deranjăm. România are nevoie de… calm.”

Ana Maria Gavrilă (cu o solemnitate de debut în film istoric):

„Am votat cu inima. Cu sufletul. Cu speranța unei Românii care se trezește. Eu nu sunt politician, sunt româncă. Și ca româncă, vreau o țară în care fetițele pot deveni președinți fără să fie confundate cu păpușile Barbie.”

Soțul doamnei Gavrilă (cu privirea pierdută în manualul de utilizare al fericirii conjugale):

„Am votat ce-a zis soția. Și cred că bine am făcut. Eu nu mă bag, dar susțin. Susțin total. Din umbră, cum ar veni. Și cu sacoul ăsta am fost la cununie, deci e clar: votul e sfânt.”

Vladimir Putin (răspunde în română cu accent de taiga și un zâmbet de gheață):

„Am votat și eu în România pentru că se poate. Pentru că suntem frați ortodocși. Pentru că aici mă simt ca acasă. Și pentru că trebuie să fim aproape, cât mai aproape. Votul meu e un semn. O apropiere. O mângâiere electorală.”

Dana Budeanu (fără microfon, dar cu intensitate vocală):

„Deci am votat, da? Ca să fie bine. Pentru că TREBUIE! Și cine nu votează e JEG. E INFECT. E LAȘ. N-ai cum, deci, N-AI CUM să nu votezi când țara e în HALUL ăsta. Gen!”

Tamraparni Lakdiva Sailan (îmbrăcată în sari, cu eleganță solemnă și accent deloc deranjant):

„Eu și conaționalii mei din Sri Lanka, în număr de 6.421, am votat pentru suveranitate. Pentru ceaiul nostru, pentru portul nostru, pentru dreptul de a lucra 16 ore pe zi în România fără să fim jigniți pe internet. Am votat pentru libertate și pentru o chirie decentă în Vaslui. Și pentru ca domnii români să învețe să zâmbească când spun ‘bună ziua’.”

Adevărul e că n-ar trebui să ne mire nimic.

În ziua votului, toți politicienii par brusc atinși de revelația cetățenească — vorbesc cu solemnitate de parcă tocmai au coborât dintr-un tablou istoric și vor să ne învețe ce înseamnă patriotismul.

Și totuși, în spatele șabloanelor lingvistice, a zâmbetelor livide și a cuvintelor care nu spun nimic, se vede fragilitatea unei democrații care se tot votează pe sine, în speranța că va ajunge, într-o zi, să fie luată în serios.

Iar noi, jurnaliștii, cronicarii veacului absurd, suntem nevoiți să transcriem acest spectacol electoral cu luciditatea medicului legist care constată, o dată la patru-cinci ani, moartea simbolică a speranței.