România, în vizorul Comisiei Europene: riscuri majore pentru bănci

Publicat: 08 mai 2025, 06:47, de Nitulescu Gabriel, în ECONOMIE , ? cititori
România, în vizorul Comisiei Europene: riscuri majore pentru bănci

Comisia Europeană a lansat oficial o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor membre față de România și alte cinci state ale Uniunii Europene.

Netranspunerea în legislația națională a modificărilor esențiale a celei de-a cincea Directive privind cerințele de capital, precum și a Directivei privind avertizarea în interes public a determinat Comisia Europeană să pună în întârziere România. Aceasta este o primă etapă pentru procedura de infringement. Alături de România, sunt vizate Belgia, Bulgaria, Țările de Jos, Polonia și Portugalia.

Avertisment ferm de la Bruxelles: două luni pentru corectarea deficiențelor

În notificarea transmisă miercuri, Executivul european arată că toate cele șase țări au ratat termenul-limită de 30 decembrie 2024 pentru implementarea prevederilor celor două directive. Ca urmare, fiecare dintre aceste state a primit o scrisoare oficială de punere în întârziere.

Țările vizate, inclusiv România, au la dispoziție două luni pentru a răspunde Comisiei și pentru a remedia deficiențele semnalate. În lipsa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate emite un aviz motivat, etapă premergătoare sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, care poate impune sancțiuni financiare.

Ce presupun directivele neaplicate: riscuri în guvernanța bancară și lipsa protecției avertizorilor

Cea de-a cincea Directivă privind cerințele de capital (CR) vizează întărirea stabilității financiare în zona bancară europeană. Directiva introduce cerințele în privința guvernanței interne, supravegherii prudențiale, adecvării capitalului și controlului riscurilor în cadrul instituțiilor de credit.

Pe de altă parte, Directiva privind avertizarea în interes public este crucială pentru protejarea avertizorilor de integritate — persoane care semnalează încălcări ale legislației UE în domeniile cheie, precum cele publice, siguranța alimentară, protecția mediului sau corupție.

Risc imens pentru sistemul financiar și pentru lupta anticorupție

Netranspunerea acestor directive implică riscuri majore, atât pentru sănătatea sistemului bancar românesc, cât și pentru mecanismele de prevenire a fraudelor și abuzurilor administrative. În contextul în care România este monitorizată atent de instituțiile europene pe linia statului de drept și a eficienței justiției, întârzierea implementării acestor norme adaugă un nou capitol sensibil în relația Bucureștiului cu Bruxelles-ul.

Potrivit ultimelor rapoarte ale Comisiei Europene, România se situează frecvent în topul țărilor cu întârzieri în transpunerea în legislația internă a directivelor europene. Acest aspect afectează nu doar credibilitatea țărilor în plan extern, ci poate duce și la blocarea în accesarea fondurilor europene sau la sancțiuni directe impuse de Curtea de Justiție a UE.

Comisia Europeană avertizează în mod constant că aplicarea neunitară sau întârziată a legislației UE subminează funcționarea pieței interne și slăbește protecția drepturilor cetățenilor.

Dacă România nu transmite un plan clar de corectare a situației în termenul de două luni, riscă să intre într-o doua etapă a procedurilor de infringement. În această fază, Comisia Europeană poate emite un aviz motivat , iar ulterior să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În cazul în care instanța constată neîndeplinirea obligațiilor, România ar putea fi obligată la plata unor sancțiuni financiare considerabile .