Moțiune împotriva ministrului Rafila. Acuzat de subordonare față de interesele marilor companii farmaceutice
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/01/Rafila-1.jpg)
Senatul României se pregătește să dezbată o moțiune simplă cu implicații majore asupra sistemului sanitar și asupra mandatului actualului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Documentul, depus miercuri în plenul Senatului de senatorul Ninel Peia, reprezentant al partidului S.O.S. România și chestor al Senatului, poartă un titlu sugestiv și direct: „Vaccinuri, minciuni și tăcere. Ministrul Rafila trebuie să plece”. Dezbaterea și votul vor avea loc luni, 12 mai, de la ora 16:00.
Părinții, acuzații grave la adresa lui Rafila
Semnată de 45 de senatori – dintre care 28 aparțin AUR, 10 S.O.S. România și 7 fac parte din formațiunea POT – moțiunea solicită demisia imediată a ministrului Rafila, acuzându-l de o „gestionare iresponsabilă” a politicii de vaccinare din România.
Ninel Peia, inițiatorul moțiunii, a anunțat intenția acestui demers încă din 17 aprilie. Într-o conferință de presă, el a susținut că va lupta pentru respectarea drepturilor constituționale ale cetățenilor, subliniind că părinții ar trebui să decidă asupra momentului, conținutului și modului în care copiii lor primesc tratamente medicale, inclusiv vaccinuri.
Textul moțiunii susține că, sub conducerea lui Alexandru Rafila, Ministerul Sănătății s-ar fi transformat într-un „teren de experimente” pentru marile companii farmaceutice. Autorii documentului afirmă că, în loc să apere sănătatea publică, ministerul ar fi ajuns să servească interese comerciale în detrimentul siguranței copiilor și al dreptului părinților de a alege.
„Sub mandatul ministrului Alexandru Rafila, România s-a transformat într-un teren de experimente pentru companiile farmaceutice. În loc să protejeze sănătatea publică, Ministerul Sănătăţii a devenit un vehicul de promovare a intereselor financiare ale marilor corporaţii din domeniul farmaceutic în detrimentul siguranţei copiilor şi al dreptului părinţilor de a alege. (…)
Românii merită un sistem de sănătate care funcţionează pentru cetăţeni, nu pentru interese politice sau financiare. Solicităm demisia ministrului Alexandru Rafila, datorită gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare în România, care pune în pericol sănătatea copiilor şi încrederea cetăţenilor în sistemul public de sănătate”, se arată în textul moţiunii.
ROR și HPV – vaccinuri în centrul controverselor
O parte importantă a moțiunii se axează pe criticarea promovării vaccinului ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), despre care se afirmă că ar fi devenit riscant în forma sa actuală, și a campaniei de vaccinare HPV, considerată de semnatari drept o „politică periculoasă”. Se reclamă faptul că lipsa de transparență privind relațiile financiare dintre autoritățile sanitare și producătorii de vaccinuri alimentează un conflict de interese grav și subminează încrederea publicului.
În opinia semnatarilor, medicii care exprimă rezerve față de vaccinare ar fi marginalizați, în timp ce susținătorii necondiționați ai campaniilor ar fi recompensați cu sponsorizări directe sau indirecte. Totodată, nu ar exista o monitorizare eficientă a efectelor secundare raportate după vaccinare, ceea ce ridică semne de întrebare asupra siguranței generale a acestor programe.
Pe lângă aspectele legate de vaccinare, moțiunea evidențiază și alte deficiențe din sistemul de sănătate, aflate, potrivit semnatarilor, în responsabilitatea directă a Ministerului. Se menționează plata incorectă a gărzilor medicale, presiunea birocratică asupra medicilor de familie și blocajele sistematice generate de Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), care ar împiedica accesul pacienților la servicii esențiale.
Totodată, autorii documentului susțin că programele de prevenție sunt sabotate prin reglementări incoerente, că pacienții oncologici sunt tratați „întârziat și inuman” și că spitalele sunt afectate de o politizare excesivă a conducerii.
Moțiunea este prezentată ca un „apel la responsabilitate și transparență”, un semnal de alarmă privind felul în care politicile sanitare ar trebui să fie conduse – în interesul public, nu în cel al corporațiilor. Semnatarii susțin că România are nevoie de un ministru al Sănătății care să fie garantul siguranței medicamentelor și al încrederii în sistemul public, nu un oficial influențat de interese economice externe.