Greșelile de amatori care au ținut blocat un lot de autostradă ajuns la 99% grad de execuție. Ce soluție a ales CNAIR

Publicat: 09 mai 2025, 21:46, de Marian Apipie, în Transporturi , ? cititori
Greșelile de amatori care au ținut blocat un lot de autostradă ajuns la 99% grad de execuție. Ce soluție a ales CNAIR

Un lot de pe Autostrada Moldovei (A7), secțiunea Ploiești – Buzău, a stagnat o perioadă bună de timp, deși lucrările erau aproape de final. Tronsonul de 28,35 km dintre Mizil și Pietroasele era dat ca deschis din decembrie 2024, inaugurarea fiind apoi amânată pentru primăvara anului 2025. Constructorii s-au poticnit însă acolo unde nimeni nu se aștepta: la sudurile dintre grinzi de la podul care traversează autostrada. Și nu doar la un pod, ci la trei. Testele de calitate au arătat că sudurile, realizate în grabă și pe vreme geroasă, în decembrie anul trecut, nu corespund standardelor.

Greșelile de amatori care au ținut blocat un lot de autostradă ajuns la 99% grad de execuție. Vorbim până la urmă de niște constructori cu experiență, dar care au dat-o în bară chiar la finalul lucrării. Lotul cu pricina este Mizil – Pietroasele, parte din A7 Ploiești – Buzău, la care lucrează Asocierea româno-bulgară Coni SRL – Trace Group Hold PLC.

Cum s-au rezolvat până la urmă lucrurile? Amănunte a oferit chiar purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, prezent la emisiunea „Drumuri cu prioritate“, realizată de Ovidiu Barbier în colaborare cu site-ul Puterea. Șerbănescu a povestit exact cum au stat lucrurile pe acest lot și a recunoscut greșelile constructorilor, pe care chiar le-a catalogat ca „de clasa a doua, când lucrezi la traforaj“.

Greșelile de amatori care au ținut blocat un lot de autostradă ajuns la 99% grad de execuție. Care a fost soluția dată de proiectant

După descoperirea problemelor de la podurile care traversează autostrada Ploiești – Buzău (lot 2), mingea s-a mutat în terenul proiectantului, care trebuie să ofere soluția miraculoasă. Și s-a găsit: perforarea a aproximativ 5.000 de găuri în grinzile metalice de 2 cm grosime, pe întreaga lungime a podului. După finalizarea eclisării, urma armarea și turnarea plăcii de beton, moment în care lotul 2 al A7 putea fi deschis circulației.

În emisiunea „Drumuri cu prioritate“, Alin Șerbănescu a explicat exact cum au stat lucrurile.

Este vorba de trei poduri cu probleme care traversează lotul de autostradă. La două se va executa această eclisare, iar la al treilea, unde sunt probleme la o mică parte din suduri, acele suduri vor fi refăcute, deci nu se va apela tot la eclisare. La cele două poduri cu probleme majore se lucrează deja la eclisare, iar la al treilea, care are probleme la suduri, dar în mică parte, e suficient să corectezi acele tronsoane de sudură care n-au fost controlate“, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Când se va deschide lotul 2 Mizil – Pietroasele al A7 Ploiești – Buzău

Alin Șerbănescu a dezvăluit și când va fi gata de deschidere lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău. „Practic, dacă lucrările merg cum și-a asumat constructorul graficul, undeva la începutul lunii iunie ar trebui să avem finalizate lucrările. Nu mai sunt multe de făcut. Începutul lunii iunie, hai să zicem până la jumătatea lunii iunie, ar trebui finalizate lucrările acestea și apoi să dăm drumul la circulație“, a precizat Șerbănescu.

Greșelile de amatori care au ținut blocat un lot de autostradă ajuns la 99% grad de execuție

El a detaliat și ce are de făcut, de fapt, constructorul. „Eclisarea ce înseamnă? Iei niște plăcuțe de tablă perforate, le pui pe poziție, faci găuri în dreptul găurilor plăcuțelor și le prinzi cu șuruburi. Aici contează câtă mână de lucru ai pe un metru pătrat. Că dacă ai doi oameni care dau două mii de găuri, durează mult, dacă ai unul la fiecare eclisă, durează mai puțin“, a spus oficialul de la CNAIR.

Acesta a criticat constructorul pentru faptul că „nu a fost în stare să debiteze la cotă și să potrivească două piese metalice, niște lucrări de începători“.

Ce s-a întâmplat acolo este faptul că ei nu au reușit să le nimerească nici măcar la cote. De aia s-a inventat și sistemul metric, ca să iei niște măsuri din proiectare. Cine se putea aștepta vreodată că atunci când vorbești de constructori mari au loc greșeli de cursuri de traforaj de clasa a doua. Că atunci se mai greșea așa de tăiai piesa mai mică și luai altă placă“, mai spus Alin Șerbănescu.

El a dezvăluit că s-a așteaptat ceva timp și după soluția oferită de proiectant. „Aveam varianta să dăm afară totul și să mai așteptăm până să se fabrice un alt tablier și așa mai departe, sau procedăm la o soluție de reparație. Am ales reparația“, a spus Șerbănescu.

Când va fi gata toată secțiunea de autostradă

Realizatorul Ovidiu Barbier a intervenit și a explicat că soluția a venit de la proiectant și este asumată de aceasta.

„Ca să înțeleagă și spectatorii noștri, a venit de la proiectant soluția de reparare, cu toate caracteristicele normativelor în vigoare, să ducă lucrarea la standarde de rezistență necesare pentru a putea fi dată în trafic. Această soluție a fost acceptată de către companie și se pune în practică“, a explicat Ovidiu Barbier. „Soluția asta, să nu creadă cineva că a venit așa simplu, puneți-i niște table acolo cu niște șuruburi. S-a dat pe baza unor calcule, nu după ureche, iar proiectantul și-a asumat această soluție, logic“, a completat Alin Șerbănescu.

În final, oficialul de la CNAIR a dezvăluit și când vor fi deschise loturile de pe A7 Ploiești – Buzău.

Nu le deschidem pe toate trei deodată. Practic, vom putea deschide de la Ploiești până la Pietroasele, loturile 1 și 2 continuu și, între timp, se finalizează și descărcarea provizoriei pe care o face Nurol pe lotul 3 și punem în valoare și podul de la Buzău a lui Umbrărescu, care se va termina și el tot în perioada asta. Și ar mai rămâne partea din mijloc a lotului 3, care în octombrie 2025 va fi finalizată. Din momentul ăla, de la Dumbrava și până aproape de Adjud se va putea circula cap-coadă pe autostradă, ceea ce pentru economia din zonă este un mare pas înainte“, a precizat Alin Șerbănescu.

Deschiderea acestui tronson va aduce beneficii semnificative pentru traficul din zonă, reducând timpul de deplasare și fluidizând circulația pe axa Ploiești – Buzău. Autostrada A7 este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, având rolul de a conecta regiunea Moldovei cu restul țării printr-o rețea modernă și rapidă de transport.

Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km)

Antreprenor: Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC;

Durată contract: 20 de luni (execuție);

Valoare contract: 1,249,992,665 de lei, fără TVA;

Sursă de finanțare: Programul Național De Redresare Și Reziliență (PNRR);

Ordin de începere: 12.08.2022;

Stadiu actual: 98,6%.

Citește și: „Telenovela“ Podului de la Brăila, pe final. Când ar fi programat „ultimul episod“: recepția lucrărilor