Tensiuni în relația SUA-Israel: Trump rupe comunicarea cu Netanyahu, iar Secretarul Apărării anulează vizita în Israel

Publicat: 10 mai 2025, 23:10, de Nitulescu Gabriel, în Internațional , ? cititori
Tensiuni în relația SUA-Israel: Trump rupe comunicarea cu Netanyahu, iar Secretarul Apărării anulează vizita în Israel
Netanyahu a scapat de sub control

Donald Trump se distanțează de premierul israelian. Vizita oficială a lui Pete Hegseth, în Israel, a fost anulată în ultimul moment.

Un nou episod tensionat în relația dintre Statele Unite și Israel a fost raportat joi, după ce președintele american Donald Trump ar fi întrerupt comunicarea directă cu premierul Benjamin Netanyahu, transmite presa turcă. Potrivit corespondentului Yanir Cozin de la Radioul Armatei Israeliene, decizia ar fi fost influențată de informații conform căreia Netanyahu a căutat să-l manipuleze pe liderul de la Casa Albă.

Pe fondul acestor tensiuni, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a decis să-și anuleze vizita oficială în Israel, programată pentru începutul săptămânilor viitoare. Potrivit surselor citate de Axios, Hegseth urmează să îl însoțească pe Trump într-o călătorie în Orientul Mijlociu.

Netanyahu, acuzat că l-ar „manipula” pe președintele american

În spatele deciziei lui Trump s-ar afla, potrivit surselor israeliene, o presupusă tentativă de influență a președintelui american de către Benjamin Netanyahu. Aceasta ar fi fost comunicată indirect ministrului israelian al Afacerilor Strategice, Ron Dermer, de către persoane din anturajul republicanilor.

Un oficial israelian a afirmat că tonul arogant și lipsit de tact al lui Dermer în cadrul discuțiilor recente cu membri de rang înalt ai Partidului Republican a fost perceput negativ la Washington. De asemenea, se pare că Trump ar fi fost deranjat de ideea că este tratat ca un actor pasiv în relația bilaterală: „Nu există nimic ce Trump să urască mai mult decât să fie portretizat ca un prost sau ca cineva care care este jucat pe degete”, a declarat un oficial apropiat de dosar.

Criza de încredere se adâncește: lipsa unui plan concret pentru Gaza și Iran

În plus față de disensiunile personale, surse israeliene indică faptul că guvernul Netanyahu a eșuat în ceea ce privește furnizarea unui plan clar situația din Fâșia Gaza, relațiile cu Iranul și răaspunsul față de grupările Houthi din Yemen. Această lipsă de direcție ar fi contribuit la deteriorarea relațiilor bilaterale, mai ales într-un context regional marcat de incertitudine și escaladări violente.

Corespondentul israelian Yanir Cozin a menționat că americanii și-au exprimat dezamăgirea față de lipsa unui calendar sau a unor propuneri clare din partea Israelului în privința dosarelor sensibile. Aceste neajunsuri au creat o percepție de instabilitate și impredictibilitate în parteneriatul SUA-Israel.

SUA preferă loialitatea internă: Hegseth, aproape de Trump

Decizia lui Pete Hegseth de a renunța la deplasarea în Israel și de a se alătura președintelui Trump într-o vizită regională pare să fie și o mișcare strategică a administrației americane. Aceasta reflectă intenția Casei Albe de a se concentra pe menținerea unei echipe restrânse și loiale în contextul provocărilor geopolitice actuale.

Hegseth, un apropiat al președintelui și figură controversată în ultimele luni din cauza pozițiilor sale dure, rămâne un actor-cheie în strategia militară a SUA.

Incidentul vine într-un moment sensibil, în care dinamica din Orientul Mijlociu necesită o coordonare strânsă între SUA și aliații săi. Anularea vizitei unui oficial de rang înalt precum secretarul Apărării și întreruperea comunicării directe dintre liderii celor două state sugerează o criză de încredere cu implicații serioase.