Jumătate din România, sub Cod galben de vreme rea

Publicat: 14 mai 2025, 11:23, de Patrisia Brătan, în ACTUALITATE , ? cititori
Jumătate din România, sub Cod galben de vreme rea
sursa foto: iStock

Meteorologii ANM au emis o atenționare Cod galben care vizează jumătate din țară. Vremea rea este aşteptată pe o perioadă de trei zile, începând cu data de 15 mai și până în 17 mai.

Cod galben de ploi și vijelie

Atenționarea este valabilă în 15 mai, ora 10.00 până la ora 22.000. Vor exista intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului și vijelii. Intensificările vântului vor fi de 50-70 km/h. În zona montană, rafalele vor depăși 80-90 km/h, se arată în prognoza emisă de ANM.

Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului precipitații moderate cantitativ, mixte la munte și răcire accentuată. În prima parte a intervalului, mai exact joi, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. Vor fi viteze în general de 40-50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60-70 km/h.

Ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului și vor cuprinde joi regiunile vestice, nordice și centrale. Vineri va ploua în sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.

Vezi și: România, lovită de un val puternic de ger. Anunțul directorului ANM

Lapoviță și ninsoare la munte

În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1.500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.

Începând de vineri vremea se va răci din nou, iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 19 grade și minime între 1 și 10 grade.