Noua industrie grea a Diasporei: „metalurgia de cimitir” provoacă o pagubă colosală

Cum se construiește, bucată cu bucată, imaginea noastră în Europa cu ajutorul fierului forjat și al unui simț remarcabil al oportunității? Păi… în timp ce românii onești trudesc în construcții, agricultură, IT sau sănătate peste hotare, o altă parte a „exportului uman” face performanță într-un domeniu ignorat de organismele internaționale: recuperarea creativă a metalelor funerare.

Cazul recent din Germania, care ar fi stârnit probabil invidie în anumite grupuri de afaceri autohtone, ne vorbește despre un „antreprenor” român în vârstă de 36 de ani, arestat după ce a golit – sistematic, precis, cu metodă – cimitire întregi din landul Renania-Palatinat. Obiectiv: extragerea „minereului decorativ” de pe cruci, grilaje, vaze și felinare funerare. Adică tot ce lucește și rezistă la intemperii.

Paguba? 600.000 de euro, doar în perioada 24 iunie – 16 iulie 2024. Mai exact, echivalentul a trei PNDL-uri locale în România sau o garsonieră într-o zonă cât de cât respirabilă din vestul Europei.

Se fură și ce nu se mai poate plânge

„Avantajul mortului este că nu dă în judecată”, ar putea fi deviza neoficială a acestui nou model de întreprinzător mobil. Cimitirele sunt liniștite, neelectrizate, supravegheate doar de îngeri – care, să recunoaștem, nu prea sunt activi după miezul nopții. O lanternă bună, o pensetă de fier și puțină dexteritate sunt suficiente pentru a face „tranzacții” în miez de noapte, cu profit imediat în kilograme.

În unele cazuri, s-ar fi folosit chiar aparatură profesională de dezmembrare. Cu alte cuvinte, o adevărată fabrică ambulantă de reciclat pioșenie.

Diaspora și piața liberă a oportunităților

Faptul că suspectul se afla deja în arest în Bavaria pentru „alte infracțiuni” confirmă doar o realitate: unii români au înțeles foarte bine conceptul de „diversificare a portofoliului”. Dacă merge furtul din malluri, merge și cel de pe morminte. Dacă poți transporta baxuri de detergent, poți căra și lanțuri funerare. Este un soi de inovație hibridă, între rural și urban, între șmecheria de gang și logistica de firmă de mutări.

… și altele!

Alte metode de „a face bani” peste hotare: top 5 modele de „succes”

1. Import-export de catalizatoare auto – activitate cu randament crescut și potențial chimic semnificativ. Nu degeaba au fost inventate flexurile de mână și mecanismele de deturnare a camerelor de bord.
2. Consultanță agricolă în Franța – cu sensul de „recoltare neautorizată” din solarii neîngrădite. Și căpșuna, și ceapa se pretează excelent pentru „autoservire”.
3. Antreprenoriat forestier internațional – cunoscut în Belgia sau Germania sub forma „tăierilor de lemn decorativ” din parcuri, piețe și scuaruri.
4. Testarea calității vinului în supermarketuri – implică desfacerea discretă a sticlelor la raft și degustarea „în scop comparativ”. Însoțită, de regulă, de fuga.
5. Recuperare culturală prin capace de canal – această metodă poetică a fost practicată cu succes în Italia, unde multe capace cu însemne locale au ajuns ulterior în colecții de artă… sau în topitoriile clandestine.

„N-am făcut decât să mutăm niște lucruri care oricum nu mai foloseau nimănui”

Aceasta este, de obicei, apărarea clasică a celor prinși în flagrant. În cazul cimitirelor, argumentul capătă chiar un soi de „logică funciară” în ochii autorilor: ce nu se mișcă, nu țipă. Ce nu țipă, e de luat.

Dar această formă de „antreprenoriat cu decedați” nu este doar o poveste de infracțiune. E o oglindă. Una urâtă, dar necesară.

Imaginea României în lume: între halat de medic și cheie franceză de dezgropat valori

Pentru fiecare român care salvează vieți în spitale europene, există altul care fură pietre funerare. Pentru fiecare IT-ist premiat în Olanda, există un specialist în scoaterea țevilor de cupru din centrale termice. Asta nu anulează performanța primului. Dar o murdărește. O face suspectă. O pune la grămadă cu restul.

Aici intervine partea gravă: reputația colectivă. Diaspora e una singură în ochii opiniei publice occidentale. Nu e segmentată pe „fraieri” și „șmecheri”. E privită, deseori, prin prisma celui mai recent scandal.

Exportăm ”la greu”. Mai ales lipsa de rușine.

România nu mai exportă doar oameni, ci și obiceiuri. Unele sunt demne de admirație. Altele – de dosar penal.

Și, într-un mod tragicomic, acești „recuperatori de metale spirituale” nu se cred hoți. Ci „băieți descurcăreți”. Cu „noroc” și „curaj”. Cu o sculă bună și un nas fin pentru ghinionul altuia.

Dar noi rămânem cu întrebarea: Cine suntem, de fapt, ca popor? Ce lăsăm în urmă, în Europa? O amprentă? Sau o gaură în cruce?