Mușchitozaurii de carton: cultul falsului efort în era Instagramului

”Pătrățelele*” de pe Instagram n-au legătură cu sala, transpirația sau voința. Sunt desenate cu seringi, umflate cu hormoni și editate cât să pară muncite. Adevărul e că mușchiul „lucios” din poză fentează nu doar logica și bunul-simț, ci și sănătatea celor care încearcă să-l copieze pe bune. Și nu-i doar păcăleală, ci capcană cu victime.

Cum și-au făcut mii de „influenceri de fitness” cariere din steroizi, photoshop și o minciună repetată până devine idol.

Poate cel mai răsunător pachet de pătrățele mincinoase* din istoria recentă a fost Liver King. Omul arăta ca o pungă de apă clocotită umplută cu bile de bowling – un mutant cu mușchi cât juma’ de vită, care susținea că trăiește exclusiv cu ficat crud, măduvă osoasă și testicule. Meniul unui neandertalian pe steroizi, prezentat ca secretul suprem al unei forme imposibile. Dar, firește, minunea era injectabilă: peste 11.000 de dolari lunar în steroizi anabolizanți, după cum a arătat un documentar recent.

Liver King

Și totuși, chiar și după ce omul a fost detronat, mii de clone ale lui umplu rețelele sociale cu aceleași promisiuni: „uitați-vă la mine, am ajuns așa doar cu munca cinstită, apă cu lămâie și flotări la 5 dimineața”. Iar publicul? Încă mușcă. Pe burta goală.

(*Când zicem pătrățele, ne referim – în contextul culturii fitness – la mușchii abdominali bine definiți, adică acel aspect de „abdomen cu șase pătrățele” (six-pack abs). Sunt, practic, pachețelele de mușchi vizibile pe burtă atunci când procentul de grăsime corporală e foarte scăzut și musculatura e bine lucrată.

Dar în registrul ironic și metaforic, „pătrățelele” devin mai mult decât anatomie:

• simbolul efortului aparent (dar fals) – toți cred că vin din muncă cinstită, când de fapt sunt deseori injectate, filtrate sau editate;
• un fel de monedă de schimb socială: dacă ai pătrățele, ești respectat, urmat, plăcut, influent;
• echivalentul „țâțelor cu silicon” la băieți – decor vizual menit să atragă, să seducă și să vândă o iluzie;

Așadar, când spunem „pătrățele” într-un text despre mușchitozaurii de carton, nu ne referim doar la abdomen, ci și la întreaga mitologie vizuală și înșelătoare din jurul acestor corpuri „ideale”.)

Păcăleala perfectă: când un biceps devine brand

În epoca în care corpul tău e moneda de schimb, minciuna devine instrument de marketing. Dacă în anii ’80 Hulk Hogan predica vitamine și rugăciuni, în timp ce se înțepa în culise, azi avem fitness influencers care vând programe, aplicații, ebook-uri și suplimente în timp ce trag HGH și testosteron pe sub piele.

Într-un climat economic în care joburile reale sunt rare ca abdomenul natural în lumea fitnessului, industria mușchiului vinde speranță cu ambalaj lucios. Dacă ai puțin noroc genetic, un filtru bun și câțiva ani de sală (plus niște prafuri injectabile), poți deveni zeu pe TikTok.

„E aproape o prostie să încerci să faci carieră în fitness fără steroizi”, spune James Smith, antrenor și autor britanic. A recunoscut că a început cu testosteron la 20 de ani și a urcat „scara socială” în doar 12 săptămâni. „Primești complimente la sală, începi să pui recorduri pe Insta, te vinzi bine. Ce faci? Recunoști că ești pe steroizi și îți tai singur veniturile?” N-ai s-o vezi prea des.

Tăcerea injectabilă

Câți recunosc public că se înfig în seringă? Rarități. Larry Wheels a admis, dar a și recidivat. Rich Piana a devenit un soi de guru al steroizilor și a murit cu inima dublă la 46 de ani. Cei mai mulți însă se fac că plouă. Mai trag și un test anti-doping aranjat, apoi o fac pe sfinții.

Rich Piana

Problema e că aceste minciuni modelează realitatea pentru milioane de adolescenți și tineri care cred că pot arăta ca niște zei greci doar cu brocoli, 5 grame de creatină și 100 de flotări pe zi. Când, în realitate, nici dacă te-ai reîncarnat Arnold, tot n-ai scoate trapezul ăla în trei luni fără un ciclu complet de propionat, stanozolol și o glanda endocrină pe post de blender.

Fitnessul de carton: când te vinzi ca „natural” dar ai sânge ca un laborator mobil

Rețeta e simplă: îți iei o față simpatică, o rutină de sală decentă, niște steroizi bine dozați și o poveste de „self-made warrior”. Dacă se prinde lumea? Poate. Dacă-ți pasă? Deloc. Fiindcă în fiecare zi vin alți și alți fraieri care visează la tricepșii tăi și la viața ta „disciplinată”.

Și nu e vorba doar de mușchi. Sunt și femeile cu funduri „naturale” crescute la bisturiu, și băieții cu pătrățele scoase pe GLP-1 (noua generație de „slăbit instant”). Mai nou, îți poți injecta ulei de synthol în biceps și ai terminat problema. Ai mușchi doar buni de pozat, care nu ridică nici un bax de apă, dar arată bombastic pe stories.

Daune colaterale: imaginea corporală și epidemia de depresie cu pătrățele

Cei care privesc, în schimb, suferă. Studiile din 2022 și 2024 arată clar: cei care stau lipiți de fitness-influenceri se simt mai nesiguri, mai deprimați și mai frustrați cu propriul corp. Pentru că totul pare posibil. Până nu e. Faci sală zilnic, mănânci fix cât scrie în aplicație, dormi ca-n cărți – și tot nu arăți ca cel din reel.

Și atunci vine depresia. Vina. Inevitabil, și tentația: „hai să încerc și eu un ciclu mic…”

Se poate altfel?

Da, dar e greu. Și e lent. Și nu dă bine pe Instagram. Pentru că un corp real, obținut cinstit, cu antrenament, somn, și alimentație echilibrată, nu strălucește în 3 luni. Dar nici nu crapă la 46 de ani cu o inimă cât un pepene.

Unii încearcă să lupte cu mitul. Pe Reddit, în grupuri de tip „natty or juice”, se disecă fiecare pătrățel suspect. Pe YouTube, foști culturiști explică regimurile de doping, efectele adverse, și cum se vede „jaw-ul” de la HGH. Dar vocile oneste sunt îngropate în hărmălaia minciunii.

Pătrățelele vin și pleacă, minciuna rămâne

Când corpul devine produs, adevărul devine costisitor. Liver King a recunoscut, dar abia după ce și-a făcut averea. Alții n-o vor face niciodată. Nu pentru că sunt mai morali, ci pentru că le merge prea bine așa.

Poate că nu vom opri niciodată mușchitozaurii de carton. Dar îi putem recunoaște. Și, mai ales, îi putem ignora. Iar în loc să ne comparăm cu o fantezie injectabilă, mai bine ne comparăm cu noi înșine – ieri, acum un an, sau la început de drum. Pentru că mușchiul adevărat se face încet. Cu efort. Cu răbdare. Și cu sânge… dar nu în seringă.

Sunt și pe la noi d-ăștia?

România nu doar că are mușchitozauri de carton, dar i-a și adaptat la specificul locului: un amestec de Dorian Popa cu făcălețul, băieți din sală care își pun proteinele lângă Biblia de la nuntă și influenceri care au mușchi mai umflați decât CV-ul. Nu doar că există, dar au și public. Un public care „dă like” la pătrățele fotoșopate cu aceeași poftă cu care dă like la țâțele de silicon ale influencerițelor.

Hai să extrapolăm și să le spunem pe nume.

În România, steroizii sunt… secretul prost păzit al băieților buni de Instagram

Avem și noi Liver King-ul nostru. Doar că mănâncă shaorma cu de toate, nu testicule crude. E băiatul de la sală cu 100k followeri care postează în fiecare dimineață „motivational quote” și o poză cu mușchii umflați, apoi dă sfaturi despre alimentație „clean”, în timp ce ține sub limbă o pastiluță magică pe care n-o găsești nici în farmaciile NATO.

Mulți dintre acești „fitness coach” de România n-au nicio diplomă, niciun curs, dar au glandele suprarenale terminate de la stimulente și 4 tipuri de suplimente în geantă. Vând programe la 199 RON în care scrie, practic: „mănâncă piept de pui, fă sală și crede în tine”. Dar în realitate, ce-i ține umflați ca o roată de tractor e testosteronul enantat** și ceva primobolan, luate după ureche.

Cine-i publicul? Păi exact cine te-ai aștepta

La fel ca în cazul țâțelor obligatorii de influenceriță, mușchiul fals satisface o poftă culturală: dorința de a vedea idealul, nu realul. E un fetiș colectiv pentru „corp perfect”, indiferent că e injectat, operat sau filtrat până dispare porul.

Băieții cad pe spate și comentează „frate, cum ai reușit?”, visând că dacă trag de fiare două luni și beau o proteină ieftină, ajung și ei așa. Fetele dau inimioare și bagă în coș codul de reducere „BOGDAN10” la un supliment de cacao cu praf de talc. Toți știu, la un nivel vag, că e minciună. Dar se preface toată lumea. Ca la operațiile estetice: știm că sunt, dar tot întrebăm „pe bune, e naturală?”

E același mecanism: mușchi pentru bărbați, sâni pentru femei, filtru pentru toți

De fapt, mușchii ăștia falși sunt echivalentul perfect al sânilor cu implant: nu ajută la nimic real, dar oferă o validare vizuală rapidă. La fel ca influencerițele care își pun țâțele pe TikTok ca să vândă creme anti-cearcăn, și influencerii de fitness își pun tricepșii injectați ca să vândă „mindset” și „consultanță de stil de viață”.

Diferența e doar în locația umflăturii și în tipul de audiență. Dar minciuna e la fel de grosolană.

Și totuși… de ce ne pasă?

Pentru că, în timp ce băieții cred că sunt slabi pentru că nu trag suficient de tare la sală (nu pentru că n-au un doctor pe speed dial), și fetele cred că sunt „prea grase” pentru că n-au fundul unei influencerițe care a fost la Istanbul pentru un „lifting brazilian”, încrederea de sine se duce pe apa Dâmboviței.

Românii tineri, mai ales adolescenții, sunt tot mai obsedați de corpuri ireale. Unii ajung să folosească steroizi de la 16 ani. Alții își comandă „hormon de creștere” la plic, de pe site-uri obscure. Sau injectează synthol în umeri, ca să poată poza „aesthetic” în sala din Rahova.

E o cursă falsă, pe o bandă rulantă care duce la spital, nu la fericire.

Ce putem face? (și de ce nu o facem)

Putem educa. Putem arăta diferența dintre natural și fals. Putem promova sănătatea, nu estetica de carton. Putem chiar râde de aceste personaje cu trupuri de Hercules și creier de păstrăv. Dar adevărul e că nimeni nu vrea realul. Vrem fantezia. E mai colorată, mai „instagramabilă” și, ironic, mai virală.

Așa că vom continua să ne mințim reciproc.

Fetele vor continua să pună #nofilter peste poze editate. Băieții vor poza #natty în timp ce-și injectează testosteron într-o parcare. Și toată lumea va spera că publicul nu-și dă seama.

Dar să fim sinceri: știm cu toții. Doar că, la fel ca în cazul știrilor false, fantezia ne place mai mult decât realitatea. Și mușchitozaurii ăștia de carton? Sunt profeții epocii noastre: frumoși, mincinoși și perfect reciclabili.

(**enantatul e unul dintre cele mai des întâlnite cuvinte din subcultura steroizilor, dar sună ca numele unui vrăjitor secundar dintr-un roman fantasy.

Enantatul (de exemplu, testosteron enantat) este o formă de testosteron injectabil, cu eliberare lentă. Termenul vine de la acidul enantanic (sau enantoic), care este o grupare chimică atașată moleculei de testosteron pentru a-i modifica viteza de absorbție în organism.

Pe scurt:

Ce înseamnă „enantat” în steroizi?

• Este o esterificare a testosteronului: i se leagă un „ester” (grupare chimică) ca să dureze mai mult în corp.
• Se injectează în mușchi și se absoarbe lent, cu vârf de acțiune după câteva zile.
• Este preferat pentru stabilitate și injecții mai rare (1-2 pe săptămână, în general).

De ce îl folosesc băieții de la sală?

Pentru că:

• oferă o creștere constantă a nivelului de testosteron;
• ajută la masa musculară, forță, recuperare rapidă;
• e destul de ușor de procurat de pe „piața neagră” sau din „farmacii prietenoase” din Balcani.

Dar… are și efecte secundare pe măsură:

• ginecomastie (sâni la bărbați),
• acnee, chelire accelerată,
• scăderea fertilității,
• agresivitate sau depresie,
• colapsul propriei producții de testosteron natural.

Deci, dacă un influencer român spune vag că „a lucrat intens” și „a dormit 8 ore pe noapte”, dar face progres ca Popeye pe steroizi… să nu te mire dacă în dulapul lui găsești niște testosteron enantat și un zâmbet vinovat.)