A murit un actor american extrem de îndrăgit. A jucat într-un serial fenomen

Publicat: 21 mai 2025, 08:03, de Patrisia Brătan, în ACTUALITATE , ? cititori
A murit un actor american extrem de îndrăgit. A jucat într-un serial fenomen
sursa foto: OLX

A murit George Wendt, celebrul actor american care l-a făcut faimos pe Norm Peterson în serialul „Cheers”. Avea 76 de ani și a lăsat în urmă o carieră impresionantă, cu o contribuție memorabilă în lumea divertismentului.

Lumea cinematografiei, mai săracă cu un actor

Actorul și comedianul a murit liniștit în somn, acasă, marți dimineața, potrivit unei declarații ale familiei sale, relatează BBC.

George a fost un om de familie devotat, un prieten iubit și un confident pentru toți cei norocoși să-l fi cunoscut. Îl vom duce dorul mereu”, a transmis un reprezentant al familiei pentru sursa menționată.

Wendt a jucat rolul lui Norm în toate cele 275 de episoade ale serialului Cheers, care a fost difuzat între 1982 și 1993. De-a lungul acestei perioade, a primit șase nominalizări consecutive la premiile Emmy pentru cel mai bun actor secundar într-o comedie.

Personajul său, Norm, un client fidel al barului, a fost unul dintre puținii care au apărut în fiecare episod al serialului. Intrarea sa în bar, care devenea o glumă constantă, începea cu salutul adresat altor clienți, urmat de un strigăt al mulțimii: „Norm!”.

Wendt s-a reunit cu câțiva dintre colegii de pe platourile de filmare la cea de-a 75-a ediție a premiilor Emmy, în 2024. Printre aceștia se numără si: Ted Danson, Rhea Perlman, Kelsey Grammer și John Ratzenberger.

Vezi și: Lumea academică din România, în doliu! A murit unul dintre cei mai apreciați profesori

În ce seriale a mai apărut regretatul actor

Pe lângă serialul de la NBC, Wendt a apărut și în mai multe filme, printre care Dreamscape, Forever Young și Gung Ho. De asemenea, a jucat rolul tatălui unui băiat interpretat de Macaulay Culkin în videoclipul muzical Black or White al lui Michael Jackson.

Actorul a fost căsătorit din 1978 cu actrița Bernadette Birkett, cu care avea trei copii. Totodată, el era unchiul comedianului Jason Sudeikis, cunoscut recent pentru rolul principal din comedia sportivă Ted Lasso.

Ted Danson, colegul său din Cheers, a declarat pentru revista People că a fost „devastat” să afle că „Georgie nu mai este cu noi”.

Îi trimit toată dragostea mea lui Bernadette și copiilor”, a spus acesta.