Kazahii cer despăgubiri de la Rusia pentru testele nucleare care le-au distrus viețile

Acum șaizeci de ani, într-un colț îndepărtat al Kazahstanului, lângă lacul Shalgan, la o adâncime de 178 de metri, a fost detonată o bombă nucleară de zece ori mai puternică decât cea care a distrus Hiroshima. Explozia a creat un crater cu ​​o lățime de aproximativ 400 de metri și o adâncime de câteva zeci de metri, aruncând în aer un nor de rocă zdrobită și particule radioactive, care au fost înregistrate de aparate chiar și în Japonia. Testele nucleare au început în 1949 și au continuat până în 1989, când a căzut Zidul Berlinului. Ele reprezintă un sfert din toate exploziile nucleare din istoria omenirii, provocând o criză de sănătate publică masivă și încă nerezolvată.

Și nu a fost un incident izolat. Această bombă cu hidrogen a fost doar una dintre cele 456 de încărcături nucleare detonate de Uniunea Sovietică la poligonul de testare Semipalatinsk – o zonă de stepă de 18.000 km², scrie The Telegraph.

Autoritățile kazahe estimează că aproximativ 1,5 milioane de oameni care locuiesc în orașele, satele și cătunele din apropiere au fost expuși la căderi radioactive. De aceea, regiunea se confruntă cu rate crescute de cancer, boli de inimă, malformații congenitale și probleme de fertilitate. Sinuciderile nu sunt neobișnuite aici, iar cimitirele locale sunt pline de morminte de tineri.

Dar, pe lângă bolile cauzate de expunerea directă, contaminarea radioactivă a afectat ADN-ul populației, provocând mutații care sunt transmise din generație în generație.

Imprudență și neglijență penală

Programul sovietic de testare a fost adesea criticat pentru imprudența sa. De exemplu, primul test al unei bombe cu hidrogen în două etape s-a dovedit a fi mult mai puternic decât se aștepta. A provocat prăbușirea unei clădiri și moartea unei fete în orașul închis Kurchatov, un centru de testare nucleară, la 60 km de poligonul de testare. Dar oamenii de știință și personalul militar au înțeles perfect ce făceau. Conform modelelor, persoanele care au supraviețuit tuturor celor 456 de teste au primit de până la 120 de ori mai multe radiații decât cele care au supraviețuit la Hiroshima.

„Autoritățile sovietice erau foarte conștiente de pericole. Oamenii din jurul locului de testare au fost efectiv transformați în subiecți experimentali prin ignorarea vieții lor – prin rasism și indiferență”, subliniază Dr. Becky Alexis-Martin. Localnicii din apropierea poligonului de testare nucleară spun că statul nu îi ajută, se teme să ceară despăgubiri Rusiei și pur și simplu așteaptă „până când toată lumea va muri”.

„Lipsa de acțiune din partea URSS, Rusiei, Kazahstanului și a comunității internaționale este un genocid lent îndreptat împotriva etnicilor kazahi. Aceștia au fost distruși sistematic, de-a lungul deceniilor”, adaugă Alexis-Martin.

În plus, legea actuală, adoptată în 1992, recunoaște doar persoanele care au locuit în cele patru regiuni din jurul poligonului de testare între 1949 și 1991 drept supraviețuitori ai testelor nucleare. El a oferit persoanelor eligibile un „pașaport la radiații” care le certifica expunerea.

Oamenii primeau compensații mici și alte beneficii, inclusiv vacanțe mai lungi. Însă creșterea costurilor asistenței medicale depășește cu mult beneficiile a aproximativ 40 de dolari pe lună, iar mutarea din sate, chiar și pentru a primi îngrijiri medicale mai bune, privează victimele de dreptul lor la sprijin social.