Trump vs. Harvard: războiul personal al unui președinte împotriva ideii de excelență care nu i se supune

Sub administrația Trump, Universitatea Harvard n-a mai fost doar o instituție de elită. A devenit inamicul perfect: educată, independentă, liberală și imposibil de intimidat. Așa s-a născut o vendetă politică transformată în politică de stat.

Dosarul Harvard: unde începe furia și unde se termină justiția

Ce face un președinte obsedat de control, când o universitate simbol a meritocrației refuză să-i cânte în strună? O declară dușman și deschide un front total. Administrația Trump a tratat Harvard nu ca pe un partener academic, ci ca pe o structură subversivă ce trebuie redusă la tăcere. Nu cu tancuri, ci cu directive, tăieri de fonduri și plângeri federale cu parfum ideologic.

Dar dincolo de perdeaua de fum a justificărilor oficiale – de genul „combatem discriminarea inversă” sau „luptăm cu antisemitismul” – se profilează ceva mult mai banal și mai periculos: ura viscerală a populistului față de elitele care nu-l validează.

Episodul I: Admiterea ca delict

Totul a început cu acuzația că Harvard discriminează studenții asiatici-americani prin sistemul său holistic de admitere, care ține cont și de criterii non-academice precum carisma, leadershipul sau perseverența.

Administrația Trump a sărit în proces nu ca arbitru, ci ca procuror. A pus în mișcare Departamentul de Justiție, a revocat ghidurile pro-diversitate emise de Obama și a susținut fățiș ideea că rasa n-ar trebui să conteze. O poziție aparent echitabilă, dar care ignora complet inegalitățile structurale din sistemul american de educație.

Pentru Trump, diversitatea n-a fost niciodată o valoare. A fost o amenințare. Iar Harvard era sanctuarul diversității instituționalizate. Deci: vinovat.

Episodul II: Finanțarea ca armă politică

În 2025, Trump a lovit direct în portofel: 2,2 miliarde de dolari – finanțare federală înghețată. Motivul? Harvard „n-a protejat suficient studenții evrei” în timpul protestelor pro-Palestina.

O acuzație gravă, dar fără bază juridică solidă. În realitate, gestul a fost un mesaj către toată lumea academică: dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea – și vei plăti.

Universitatea a dat statul în judecată. A invocat drepturile constituționale, autonomia universitară și bunul simț. Guvernul, între timp, tăcea și semna.

Episodul III: Harvard Law Review, sub anchetă

Nici publicația juridică a facultății de Drept n-a scăpat. Administrația Trump a declanșat o anchetă sub pretextul că procesul de selecție ar fi favorizat editorialiști din anumite grupuri rasiale.

În spatele retoricii despre „egalitate de șanse”, s-a ascuns același refren: de ce voi, elitele, nu lăudați pe cine trebuie? de ce vă permiteți să gândiți critic?

Episodul IV: Stop la studenții internaționali

Într-un acces de naționalism birocratic, administrația Trump a încercat revocarea capacității Harvard de a înscrie studenți internaționali. Motivul? Suspiciuni de influență chineză.

Ce au însemnat aceste măsuri? 6.800 de tineri, din toată lumea, au fost puși în poziția de a-și abandona studiile. Tineri care nu aveau nicio vină, decât aceea că visau la educație de vârf într-o țară tot mai obsedată de ziduri.

Judecătorii au intervenit. Au suspendat decizia. Dar dauna simbolică fusese produsă.

De ce Harvard?

Pentru că Harvard e exact genul de instituție care nu are nevoie de binecuvântarea politicului ca să existe. Are bani, prestanță, rețele globale și o independență reală. Este tot ce Trump nu poate controla.

Iar un lider autoritar nu suportă zonele care îi scapă. Nu pentru că îl amenință, ci pentru că îl umilesc. Pentru că îl fac să pară mic, vulgar și neînsemnat în fața istoriei.

Verdictul? O revanșă personală cu pretenție de politică de stat

Trump nu s-a luptat cu Harvard pentru principii. S-a luptat pentru supremația propriului ego. A confiscat ideea de echitate rasială, de libertate academică, de stat de drept, și le-a transformat în bătălii personale.

A vrut să plece cu scalpul unei instituții care nu-l aplaudă. N-a reușit. Dar nici n-a uitat. Iar episodul Harvard e doar un caz emblematic: o oglindă în care se reflectă, de fapt, nevoia obsesivă a lui Trump de a zdrobi tot ce nu se înclină.

Ce-o fi în capul ăstuia ?!?

Ce rămâne după acest război? O rană deschisă în relația dintre putere și cunoaștere. O avertizare pentru toate universitățile lumii că autoritarismul nu vine mereu cu bastonul, ci cu formularul tău de finanțare.

Și poate cea mai tristă revelație: în America lui Trump, a ști, a gândi liber, a refuza loialitatea oarbă nu e o virtute. E un risc. Iar Harvard – cu toate greșelile și excesele sale – a ales să-și asume acest risc. Pentru asta, a fost pedepsită. Și tot pentru asta, merită apărată.